| = părere | Paul Bogdan [26.Dec.09 06:48] |
| Cu toate că este un eseu bine documentat, îmi pot permite să spun că unele afirmații și concluzii sunt fără temei științific, speculative. - Termenul de "Crăciun" se pare că vine într-adevăr de la latinescul creatione care, nu înseamnă numai "creație" dar și... naștere; -Ce părere ar avea Eliade despre echivalențele atribuite lui Zamolxs? -Este indubitabil faptul că foarte multe elemente precreștine au fost adoptate dar de aici până a face afirmația că acestea "nu poate/(pot) fi atribuită niciodată „poporului”, fiind o posibilitate proprie elitelor spirituale ale celor două tradiții.", este cale lungă. Pe ce documente, dogme, vă bazați? Care ar fi fost insituția autohtonă care a adoptat/inserat "organic", după cum spuneți, elementele precreștine în ritualurile și obiceiurile creștinești? -Faceți prin următoarea declarație: "Să remarcăm că nu putem despărți sărbătoarea religioasă a Nașterii de sărbătoarea populară a Crăciunului", o distincție clară între Nașterea Domnului și o anume sărbătoare populară a Crăciunului care ar precede creștinismul. Pe ce vă bazați? Care sunt izvoarele care vă fac să "presupuneți că"? -În tot acest text nu văd nici măcar o referință despre zeul Mithras, zeul luminii, care s-ar fi născut pe data de 25 decembrie și al cărui cult a pătruns în Dacia după cucerirea traiană din 106, era noastră. Știm cu toții că Biserica a stabilit ca dată de celebrare a Crăciunului 25 decembrie deoarece la acea dată existau mari manifestări păgâne închinate acestui zeu. | |
| = raspuns | Malciu Denis Marian [26.Dec.09 18:35] |
| Domnule Paul Bogdan, m-as referi mai mult la cea de a treia observatie, pentru ca vizeaza miezul eseului. Simpla constatare ca Sarbatoarea Nasterii este numita popular Crăciun in conditiile in care numele „Crăciun” nu apare in Revelatia Crestina propriu-zisa (Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie) este de natura sa stabileasca o distinctie, in mod logic. Cum Crăciun pare a fi denumirea populara a dacicului Zalmoxe (pentru motivele aratate), este posibil ca in perioada in care noi sarbatorim Nasterea Mantuitorului, dacii sa fi avut o sarbatoare legata de Zalmoxis (zeul „batran”, Saturnus senex la romani). Vazand ca sarbatorile lui Saturn de la romani (saturnaliile) sunt legate de reintoarcerea „varstei de aur”, mă gandesc ca sarbatoarea dacica a lui Zalmoxe ar fi putut avea aceeasi semnificatie. Dar Nasterea Domnului si viata Lui pe pamant sunt descrise in Evanghelii ca o coborare a imparatiei cerurilor in acest veac; la fel, conform doctrinei crestine a parusiei, cea de a doua venire pune capat acestui veac si deschide un ciclu nou, o lume noua, care are in centru Ierusalimul ceresc, așa cum lumea veche avusese la origine in centru Raiul. In limbajul traditiei greco-romane, este vorba tocmai despre restaurarea „varstei de aur”, a varstei lui Saturn (redeunt Saturnia regna a lui Virgiliu). Din acest motiv am presupus ca sarbatoarea crestina a Nasterii s-a suprapus pe o sarbatoare dacica a lui Zamolxe/Crăciun nu in mod artificial, ci pe baza unor corespondente reale intre cele doua. Pentru ca tocmai nasterea Mantuitorului face posibila „redeunt Saturnia regna” asteptata de romani si daci. Presupun ca Sfintii Apostoli le-au vestit sefilor traditiei dacice ca s-a Născut Cel asteptat de ei, Cel care va readuce pe pamant Saturnia regna la a doua venire. Asa imi explic ingemanarea organica a celor doua sarbatori si faptul ca Batranul Craciun (Zamolxe) este descris in colinde sezand pe un jilt in Manastirea de Tamaie (Ierusalimul ceresc) alaturi de Bunul Dumnezeu si de Maica Domnului, imagine proprie romanilor, as spune, care nu se poate nicaieri regasi in traditia crestina propriu-zisa. Sa ne amintim si ca Sf. Apostol Pavel le-a spus atenienilor ca nu le vesteste un dumnezeu strain, ci Il vesteste pe Cel caruia ei ii inchinasera un altar pe care era scris „Dumnezeului necunoscut” (Fapte, cap. 17, 23), iar unul dintre atenieni, Dionisie Areopagitul, il urmeaza pe Pavel iar invatatura lui avea sa constituie varful doctrinei crestin-ortodoxe (teologia negativa, apofatica). Despre includerea Sf. Apostol Ioan in ierarhia spirituala dacica puteti vedea studiul lui Vasile Lovinescu „O icoana crestina pe Columna Traiana” (vorbeste si despre faptul ca toti voievozii romani se intitulau „Ioan” sau „Io” (acest Io apare si in colinde). Si Sadoveanu credea intr-o „jonctiune” intre sefii celor doua traditii, pe aceasta idee bazandu-se romanul „Creanga de aur”, aluzii existand si in „Fratii Jderi”. Din punctul meu de vedere, o autoritate pentru a se lamuri problema lui Zamolxe nu este Mircea Eliade, ci un contemporan al sau, Vasile Lovinescu. Poate si pentru ca, parerea mea, cele mai importante date despre el le gasim in „folclor”, in „traditiile populare”. Nu am niciun merit in privinta documentatiei, care provine din studiul lui Lovinescu „Dacia Hiperboreana”, el insusi alegand din imensul material aflat in cartea enciclopedica lui Nicolae Densusianu „Dacia preistorica”. | |
| = mulțumesc pentru răspuns | Paul Bogdan [26.Dec.09 20:48] |
| Frumos răspuns. Este totuși o presupunere. Este posibil totuși ca sărbătorile zeului Mithra să fi avut corespondentul getic prin Zamolxes la aceeași dată, 25 decembrie, dată la care Biserica a hotărât în sec V să prăznuiască Nașterea Domnului. Mă frământă de mulți ani ideea revelației divine. O temă de gândire... dacă aveți timp: Este cunoscut faptul că Hristos a ales o cale de revelație cunoscută gândirii oamenilor de la acea vreme. Un exemplu ar fi nașterea din divinitate prin trup uman. Semizeii mitologiei elene. De asemenea, consider că și moartea și învierea Sa nu erau fapte străine de cunoaștere. Pitagoreisml și orfeismul erau la data morții și învierii lui Hristos teorii filosofice deja cunoscute. Eliade spune că Zamlxes a fost un urmaș al pitagoreismului și că de aceea și-ar fi câștigat statutul de zeitate în Dacia. Poate de aici și adoptarea creștinismului de către populația autohtonă. | |
| = tema de gandire | Malciu Denis Marian [27.Dec.09 13:09] |
| Din ceea ce spuneti se ridica multe probleme. Cred ca faceti referire la "misterele orfice" pentru asemanarea cu crestinismul: moartea sacrificala a zeului (Orfeu-Zagreus sfasiat de titani)si invierea lui. Este un mit care se regasea in lumea antica sub diverse forme (Orfeu, Osiris, Thamuz, Mithra,Persefona) cu elemente asemanatoare(captivitatea, sfasierea, moartea, coborarea in infern, reintregirea, invierea). Le regasim in basmul nostru: Iana Simziana (Persefona)este rapita de zmei, salvata de Fat-frumos, care e imbucatatit de zmeu, apoi reintregit si inaviat de zana. Totusi in orfism nu era vorba de filozofie ci de "mistere", adica de initiere. Eliade crede in "legenda" cu Zalmoxe sclav si discipol al lui Pytagora? Dar nici Vasile Parvan, un simplu istoric, nu credea in asa ceva, spunand ca este o naivitate rationalista greceasca. Cred ca lucrurile stau chiar invers, vazand ca un grec, Hermippus Callimachius spune ca Pythagora era un "discipol al intelepciunii trace". Pindar spune ca patria lui Apollo era pe Istru, la hiperboreeni; Virgiliu il descrie pe Orfeu in tinuturile hiperboreene spunand ca a fost sfasiat de femeile trace; Martial situeaza satancile lui Prometeu in Carpati, spunand "iata acest munte faimos din povesti". Deci pentru ei miturile si zeii veneau de la nord, din traditia hiperboreana. Despre posibila filiatie a orfismului din traditia hiperboreana vorbeste Rene Guenon in "Introducere in studiul doctrinelor hinduse". Cum pitagorismul avea legaturi cu misterele orfice, era firesc ca Pitagora sa fie discipolul doctrinei trace, hiperboreene, sursa orfismului. Oricum, o comparatie intre orfism si crestinism trebuie sa tina seama ca nu vorbim de lucruri echivalente: crestinismul este o traditie completa, vie, pe cand orfismul a fost doar latura "misterica", initiatica, rezervata unei elite, a traditiilor antichitatii occidentale, traditii care se aflau intr-un stadiu de decadere, chiar degenerare. Cred ca nu putem stabili o legatura intre Intrupare si aparitia acelor "semizei", despre care se vorbeste in cap. 6, ver. 4 din Vechiul Testament, ca fiind "vestitii viteji din vechime". | |
| = foarte atenta | Veronica Valeanu [27.Dec.09 20:53] |
| Vasile Lovinescu intr-adevar este o lectura fascinanta originile Craciunului dincolo de avatar al lui Zalmoxis trebuie sa duca totusi spre o stare personificata - asa cum se procedeaza in toate basmele populare - nu am autoritatea de a afirma asta sus si tare,insa starea/varsta/nivelul de constiinta este subsidiar si evident. din punct de vedere esoteric, orice forma de energie nu poate fi folosita decat cu intentionalitate grefata pe ea mai indraznesc sa mai afirm ca in unele legende vulgarizate personajul e chiar mentionat ca negativ. Crestinismul insa a mers aici pe linia magilor in intentionalitate, care finalizeaza intentia de a darui (singurul feedback de rezonanta si propagare). am spicuit aici din niste ganduri, sunt destul de profana. cu placerea lecturii, V.V. | |
| = Cuvântul CRACIUN vine din limba albaneză, unul dintre putinele de această proven | Ovidiu Radulescu [06.Jan.10 19:16] |
| Cuvântul CRACIUN vine din limba albaneză, unul dintre putinele de această provenineță - ”CARACIONE”, însemnând buturagă... Obiciul de a pune pe foc o buturugă mare care să ardă toată noaptea, cea mai lungă noapte a anului... Lingviștii obsedați de purismul latin al limbii române ignoră adevărul dar sunt destui specialiști care merg cu bun simț pe această variantă. Textul propus aici este destul de stufos, mizând pe mitologie, exoterism și istoria religiilor... As fi fost mai satisfăcut cu un unghi larg deschis către o exegeză biblică sănătoasă, cu sau fără apologetica de rigoare, dar mai nuanțat în direcția normală unui asemenea subiect: verticală. | |
| = Aparare | Malciu Denis Marian [06.Jan.10 22:35] |
| Domnule Rădulescu, când vorbiți despre „exegeză bibilică” cred că vă situați într-o perspectivă protestantă, iar pe mine punctul de vedere protestant sau neoprotestant nu mă interesează absolut deloc, pentru că înțeleg să mă mențin în sfera ortodoxiei, pentru care unica autoritate în interpretarea Scripturii este Sfânta Tradiție. Astfel, cred că ar fi interesantă o expunere vizând tainei Întrupării care să se bazeze pe scrierile Sfinților Părinți. Dar aș refuza întotdeauna o viziune protestantă, o exegeză biblică, ceea ce însă, desigur, nu vă obligă să nu o abordați dvs. Nu știam de albanezul „caracione”, dar faptul că am vorbit de latinescul „creatione” nu este o dovadă de lipsă de bun-simț. Mă întreb însă ce legătură am putea face între „obiceiul de a pune pe foc o buturugă” și un personaj pe care poporul l-a numit „regele românilor” și pe care îl descrie stând alături de Maica Domnului și Bunul Dumnezeu. Singurul răspuns rezonabil ar fi acela că „buturuga”, bușteanul cu pricina nu este altceva decât ceea ce poporul numea Osia Lumii, al cărui simulacru îl găsim pe Vârful Omu și pe care romanii îl numeau Geticus Polus, axis boreus, cardines mundi. Aceasta însă,numai dacă am miza pe „ezotersim”. | |