Comentariile membrilor:

 =  Ce-i de făcut?
Gârda Petru Ioan
[12.Dec.09 11:51]
Eu cred că momentan nu suntem independenți (ca țară), nu suntem patrioți (ca indivizi), nu avem conducători pe care să-i preocupe în mod real prezentul și viitorul acestui popor. În aceste condiții, investițiile în învățământ, dau roade afară, căci mulți studenți sau ingineri foarte biuni se duc, investițiile în cercetare dau roade afară pentru că un inventator nu va ezita să-și dea ideea celui ce dă mai mult (de undeva de dincolo). Eu cred că ar trebui investit în industrie, iar cercetarea să fie direct legată de asta.
Ar trebui să existe o strategie, pe care oamenii politici nu par s-o aibă. Ei nu apelează la specialiști, pentru că pe ei i-a făcut Dumnezeu atotștiutori. Ce-i de făcut? Ar trebui să nu tăcem cei care știm și simțim. Ați făcut bine că ați publicat acest articol și vă mulțumesc. N-ar trebui să tacă în țara asta marii specialiști, oamenii cu autoritate morală și științifică. Rar se aude glasul lor la televizor. De ce? Oare nu-i domină mai mult dorința de lux decât conștiința? Sigur că nu poți cuceri vulgul precum o vedetă porno, dar asta nu înseamnă că trebuie să taci.

 =  nu e simplu
Alin Brindusescu
[15.Dec.09 19:32]
Nu cred că toți inventatori români ar da celui care oferă mai mult, problema e că nu li se ofera nimic decent din țară.
Sînt destul de mulți dintre cei plecați care s-ar întoarce dacă sistemul de valori românesc s-ar însănătoși cît de cît. Aruncați o privire la proiectele: stiinta.info, stiintaazi.ro și încă vreo cîteva. O parte dintre cei aflați în spatele lor s-ar întoarce, dar au ei unde?

 =  racheta Helen
Monica Manolachi
[17.Dec.09 01:21]
Nu mă pricep la tehnică, dar am auzit la Radio România Cultural și am citit și în presă că, în noiembrie, Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică programase lansarea rachetei Helen în largul Mării Negre. Chiar dacă din motive climaterice nefavorabile nu au reușit și au amânat pentru 2010, este totuși un semn că cel puțin, undeva, o mână de oameni încearcă ceva la care alții nici măcar nu s-au gândit. M-a amuzat că unii subsoliști spuneau că de ce, domne, o cheamă Helen și nu Lenuța. Și uite așa, Helen asta, înainte de a intra pe orbită, a intrat întâi în gura lumii. Să vedem pe unde scoate cămașa.

 =  Felicitări pentru articol
Daniel Ionuț Vasile
[24.Dec.09 21:27]
Excelent articol, și bine documentat. O lectură necesară, dat fiind că problema pusă în discuție merită toată atenția. Dar, depinde și de optica pe care o abordăm aici: o țară mică precum România, nu poate stârni un impact de anvergură, nu doar în domeniul tehnicii, ci în oricare câmp de studiu în general, dat fiind că întreaga noastră evoluție culturală nu cunoaște o dezvoltare diacronică stabilă și coerentă. Invențiile noastre se pot impune prin valoarea lor intrinsecă, o valoare indenegabilă, dar România nu se poate impune prin ele. Era o vreme când destui oameni din afara țării noastre, nici nu știau că marele sculptor Constantin Brâncuși este român, iar asta spune multe.

Românii sunt prea îndrăgostiți de titulaturi și etichete, de funcții și premii, ceea ce vădește o fățărnicie dezarmantă, constituită cu totul în dauna a însăși ideii de cultură.
Patima de a fi membru în n “comitete și comiții” este mai puternică decât dragostea pentru studiu. Și în acele “comitete și comiții” nu ajung niciodată oamenii care trebuie.
O ciudată stare s-a așternut peste noi, și persistă de destul de mult timp: România nu creează cultură, dar nici nu asimilează. România doar consumă. Și consumă fără discernământ, în virtutea unei selecții, nu valorice, ci pur instinctuale.

De politică să nu vorbim, este inutil.

 =  Spiritul tehnic la români - ND
Ștefănescu Romeo-Nicolae
[27.Dec.09 21:42]
Spiritul tehnic la români

este estompat în actuala situație în care nu este susținută cu resurse cercetarea. În secolul trecut cercetarea aeronautică spre exemplu a avut vârfuri extraordinare. Un Vlaicu un Coandă care deși aveau resurse limitate au dus cercetarea Românească în domeniu pe primele locuri în lume. Invențiile lor le folosesc industria aviatică internațională. Am cunoștințe în acest domeniu fiind de carieră ofițer de artilerie antiaeriană și rachete antiaeriene. Azi se caută desfințarea institutelor de cercetare prin nefinanțare, prin uitare și marginalizare.
Am lecturat cu interes articolul m

 =  Re-Spiritul tehnic la români- ND
Ștefănescu Romeo-Nicolae
[27.Dec.09 22:20]
Revin

Am lecturat cu interes articolul prezentat. Felicitări pentru inițiativa ta. Este un domeniu vast în care noi românii am avut și sper ca în curând să avem măcar cât am avut secolul trecut, un cuvânt de spus.

Cu prietenie,
ASiIiVro

 =  Un subiect atat de fierbinte ca ar trebui sa ne opareasca!
Daniel Timofei
[01.Mar.10 21:45]
Foarte interesant articol. Creativitatea poporului roman este incontestabila, dar noi n-am stiut niciodata sa invatam cu adevarat de la altii. Miracolul Japonez nu-i asa usor de inteles, dar ce au realizat Coreeni am fi putut face si noi. Am scris candva o lucrare pe aceasta tema pe care ma gandesc sa o postez in curand pe acest site. Fiind eu insumi un pasionat al istoriei inventicii in aeronautica romaneasca, cat si al evolutiei tehnologice in Extremul Orient dupa cel de-al doilea razboi mondial, mi-ar face mare placere sa discutam si in privat, daca se poate.
Cu toata stima,
DT




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !