| = Un lung salut și câteva scurte notițe | Călin Sămărghițan [23.Nov.09 15:35] |
| Foarte bune și atente opinii, mai ales având în vedere celelalte două cărți amintite. E de înțeles că e greu, mai ales pentru o fiică vorbind despre tatăl ei, să se păstreze în spațiul documentării atente, ocolindu-l pe cel sentimentalo-afectiv, și aici cred că stă în primul rând marele merit al cărții prezentate. Nu cred că e ușor să-ți "strunești patetismul" în astfel de momente, așa cum ați și specificat. Interesantă distincția făcută între "baroc" și "manierism" cu privire la E. Ionescu în perioada sa de tinerețe. La fel interesant ce spune de influența lui Urmuz. Cred în continuare că celebra "rinoceziare" ionesciană nu se referă doar la cea socialistă, ci este aplicabilă Europei întregi, caracterizându-i tipul de gândire (prin comparație cu cea rusească ori americană, care au un tip de gândire expansionist). Scurta mențiune în privința legăturii sale cu religia îmi confirmă anumite opinii. Nu de mult am amintit pe undeva ceva. Probabil că acel ultim interviu menționat e cel pe care l-am văzut și eu, ultima frumoasă amprentă lăsată de Eugen Ionescu. Era întrebat acolo cum vede moartea. Iar el a răspuns că o așteaptă cu teamă dar și cu nerăbdare. Cu teamă pentru că e ceva necunoscut, și cu nerăbdare pentru că îi va aduce răspunsul la toate întrebările la care nu și-a putut răspunde în viață. | |
| = Re | Ioana Geacăr [26.Nov.09 14:06] |
| Călin, mulțumesc pentru comentariu. E greu să nu fii patetic în asemenea cazuri, într-adevăr, dar și admirabil, să urci în discurs mintea, mai mult decât inima. Despre influențele literare românești asupra marelui dramaturg, sau ne, s-a tot scris în presa românească din anul acesta la limita dintre caz și scandal. Ideea importantă pe care Marie - France Ionesco o tot repetă este că lui nu-i plăcea nicio înregimentare, se pare că singura acceptată de el este aceea în cadrul curentului literar absurd. | |