Comentariile membrilor:

 =  Dacă nu sufletul, atunci cine?
Bot Eugen
[27.Aug.09 01:26]
Un poem echilibrat și care a reușit să-mi transmită ceva nou, chiar dacă în el e vorba de suflet, o temă întoarsă pe toate fețele de mai multe generații de poeți.
Totuși, nu am găsit clișee în text sau expresii supărătoare.
Mi-au plăcut în mod special versurile:

"Mai devreme sau mai târziu toți
Îl vom chema pe nume și el va veni
Îmbrăcat în cei mai frumoși oameni"

Cu toate acestea, nu mi-a plăcut finalul, adică ultimele 3 versuri. Lasă impresia că nu se ridică la înălțimea celorlate versuri.

Doar o părere

Am citit,
Bot Eugen

 =  cu sufletul pe contrasens
Andrei Horia Gheorghiu
[27.Aug.09 03:32]
un poem care se citește cu sufletul în altă parte decât la gură.
probabil la locul lui, de suflet.
deși găsesc direcția bună, cred că unele sensuri nu-și au... sensul. cum ar fi că sufletul nu se observă. ba se observă și am văzut eu cu ochii mei observatori că se și măsoară. la descopery, cred. și mai zici că sufletul nu are nume. dacă nu are un nume nu se cheamă că nu există, ci doar că nu se cheamă, adică e nesfârșit în nedeterminarea lui meduzoasă.
moment în care mă dezic de eugen, pentru că mie îmi place finalul.
unora nu le place spatele de corvette, pe motiv că ar fi cam tăiat cu barda (sau cu katana la ăștia cu ochii așea) și cam neterminat. îi întreb: ați văzut ce perfecte sunt stopurile alea micili? rotunjoare-așea, ca niște bubițe.
da' ai cu cine?
sufletu'!

lăsând gluma la o parte, mi-a plăcut. echilibrat, molcom, duce încet, dar sigur. bubiț', cum s-ar spune.

 =  Remarca la suflet...
Ioan Marginean
[27.Aug.09 10:45]
O axioma este o teorie care nu mai are nevoie de demonstratie!
Un adevar:
"Cu toate astea sufletul meu
nu se numește suflet."
Sufletul este o intreaga viata insotitorul credincios al omului!
Frumusetea nevazuta a unui om se oglindeste in suflet!
Frumos formulat: "Sufletul este mereu al celorlalți".
Pentru mine in versul acesta se ascunde esenta acestei poezii!
Se fac afirmatii de genul: "Ma doare sufletul!". Ceva care doare exista...sau nu exista?
Si daca exista, din ce fel de materie e construit!?

Am intrat cu placere in resonanta cu aceasta poezie!
O mica remarca. Sfirsitul poeziei il asteptam mai grandios, ar mai putea fi cizelat.
Tocmai aici se pierde un pic din tensiune si din tumultul de idei!




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !