Comentariile membrilor:

+ en garde si filosofie!	dorin cozan [02.Aug.09 15:35]
interesant eseu. de la miza textului de a interpreta in cheie ezoterica romanul lui Mateiu Caragiale pana la exemplele bine alese tradeaza o preocupare atenta si, cred, o pasiune pentru cunoastere. pe parcursul textului m am intrebat, retoric, in ce masura masoneria salveaza romania, istoric si cultural. de asemenea, cata dependenta exista intre literatură si cultura filosofica a creatorului si ce sens confera actului sau. un mod de a pune in garda.
=  Domnule Cozan	Radu Cernatescu [02.Aug.09 16:00]
Intrebarea dvs retorica este si a mea si poate a tuturor celor care nu mai cred, de la tezele lui Lovinescu incoace, ca civilizatia este o sinonimie a culturii. Caci Mateiu, si o data cu el o intreaga aristocratie a spiritului (azi in declin), a atras atentia, ascunzandu-se sub faldurile ei decadente, ca civilizatia nu este cultura, ci doar nostalgia unei culturi de (auto)consum dupa adevarata, clasica, marea cultura.
=  nota	Malciu Denis Marian [11.Aug.09 11:53]
Îmi amintesc de un studiu al lui Vasile Lovinescu despre Gheorghe Asachi, citit cu mult timp in urma. Ipoteza lui este ca boierul moldovean avea legaturi cu un grup initiatic „local”, cu o initiere „locala”; de aceea, intrand in masonerie este primit ca depozitarul, mostenitorul unei intelepciuni stravechi, de aici numele initiatic, deviza care i se da, indicand traditia hiperboreana. De fapt, Lovinescu, in majoritatea studiilor (Ciubar Voda, Monarhul Ascuns etc), gaseste urmele prezentei reale a unei initieri „locale”, despre care crede ca era vie la mijlocul sec. 19. El crede ca parte din acest grup local s-a „altoit” pe trunchiul masoneriei, atunci când ea a atins meleagurile noastre, intrucat membrii sai au primit in masonerie grade si nume initiatice care fac trimitere la o traditie straveche, de sorginte hiperboreana. El vede in intrarea boierilor moldoveni, a conservatorilor in masonerie un fel de jonctiune intre initierea occidentala si un curent „local”, care este primit in masonerie, cu atat mai mult cu cat acest curent ar fi putut sa aibă legatura ca retragerea rozacrucilor din occident in sec. 14 si descalecarea tarilor romane. Asta e ipoteza lui. Poate ca de aceea Lovinescu, in blazonul prezentat de Mateiu Caragiale cu lebada strapunsa de sageata – simbol hiperborean – vede probabil indicatia acestei „altoiri”. Nu imi amintesc exact, dar parca in Al 4-lea Hagialac Pirgu e vazut de Lovinescu mai degraba ca un sinistru reprezentat al contra-initierii si nu „cu adevărat initiat”. Dar o sa recitesc.
=  Str. Sucevei nr. 91, intrarea prin dos	Radu Cernatescu [18.Aug.09 19:41]
Notele dvs, interesante de altminteri, ma duc cu gandul la camaruta de pe strada Sucevei nr. 91 din Falticeni, unde s-a retras in ultimii ani cel cunoscut de Guenon sub pseudonimul Geticus. Acolo, cand se termina 'ora de meditatie', dna Steliana imi strecura pe furis cate o carte din biblioteca risipita a maestrului. Si tot acolo am fost incurajat sa explorez subteranele conotative ale Crailor... Acum, pe langa micul muzeu, coabiteaza aici firme de exploatarea lemnului, semn ca pragmaticismul lui Peirce (negat vehement de V. Lovinescu) a invis definitiv transcendenta! Evolutie sau revolutie?, ar fi intrebat retoric maestrul.
=  Erata	Malciu Denis Marian [24.Aug.09 18:11]
Recitind "Al patrulea Hagialac", trebuie sa retrag cele spuse de mine cu privire la Pirgu, pentru ca nu ii apartin lui Vasile Lovinescu, cum gresit am scris. E extraordinar ca ati fost in casa d-lui. Lovinescu si ca ideea acestui studiu s-a nascut chiar in acea ambianta, chiar daca azi e invadatada de profan!
=  precizare	Malciu Denis Marian [24.Aug.09 22:47]
Afirmatia ca Adam este primul initiat al masoneriei este putin fortata. Explicatia o gasim la Rene Guenon. El spune ca „pentru oamenii timpurilor primordiale initierea ar fi fost inutila si chiar de neconceput, deoarece dezvoltarea spirituala, pe toate treptele, se producea in mod natural si spontan”. Mai spune ca in epoca primordiala dezvoltarea spirituala se implinea in oameni fara efort „la fel de natural ca si dezvoltarea corporala”. Pierderea de catre om a posibilitatilor starii primordiale, „edenice”, in urma „caderii”, face necesara initierea (primirea unei influente spirituale și dezvoltarea germenului spiritual primit printr-un efort interior), iar primul scop al ei este restaurarea „starii primordiale”. Masoneria, ca forma initiatica bazata, la origine, pe practicarea unei meserii e specifica celei de a treia caste (Vaisyas la hindusi) astfel ca domeniul ei initiatic propriu este acela al „micilor mistere”, adica se limiteaza la restaurarea posibilitatilor starii edenice. Inaintea „initierilor de meserii” exista „initierea regala” (specifica celei de a doua caste, a Kshatryas, care merge tot pana la „micile mistere”) și initierea sacerdotala (specifica primei caste, a Brahmanas, care conduce omul la „marile mistere”, depasind domeniul uman). Deci daca am vorbi despre o initiere a lui Adam inainte de „cadere”, desi este impropriu, aceasta ar fi o initiere sacerdotala, pentru ca el detinea deja plenitudinea posibilitatilor starii umane.
=  Despre Moreh Nebuchim si alte balarii	Radu Cernatescu [27.Aug.09 12:45]
Ati luat, pentru a cata oara?, prea ad litteram un simbol care se cere citit doar ca un joc de cuvinte. Afirmatia ca Adam este primul initiat al Masoneriei se cere inteleasa intr-un context hermeneutic, nu sacerdotal. Uitati pentru o clipa de secolul dezvoltarii stiintei si tehnologiei si lasati colajarile haotice cu informatii de pe net. Adam, ca lexem, provine din hebr. ha-adam, barbat, care are o ciudata etimologie, atat in hebr. ha-adamah, pamant, cat si in adameh, (eu ma) aseaman - ca in Isaia 14,14: Adameh le'Elyon (Eu ma aseaman lui Dumnezeu). Adnotarile Kabbalei spun ca ceea ce diferentiaza fiinta umana, Adam, de fiinta animalica, nefesh chaia, este eternul nishmas chaim, sufletul pe care Dumnezeu l-a insuflat, cum spune Geneza, celui care era la inceput doar pamant, adamah. Pentru Kabbala, Adam, are ca pattern formal un Adam Kadmon (Adam Primordial), cel care reunea atat figura umana, cat si esenta figurativa a lui Dumnezeu. Cea mai comuna reprezentare a acestui arhetip imagologic al omului este "Copacul Sephirotic" (Copacul Vietii, in alte mitosofii), care seamana cu un Buddha asezat sau cu omul ganditor ("homo sapiens" in terminologia darwinista)... E aici, in aceasta amfibologica etimologie si in dezvoltarile ei hermeneutice, dilema tragica a fiintei umane: a fi, sau a nu fi asemeni celui care "la inceput a fost Intelepciune". Altfel spus, rezida in fiinta umana aceasta eterna electie intre intre materie si spirit, intre traditia sapiential-edenica a fiintei umane si traditia ei animaliera. Aceasta alegere ii era oferita epoptului in toate initierile bazate pe o mitosofie. A spune unui initiat ca Adam a fost primum inter pares, este doar o subtila metafora de a spune ca in om subzista din vremuri edenice aceasta latenta electie: intre a fi si a nu fi.
=  precizare 2	Malciu Denis Marian [27.Aug.09 17:59]
La ce „informatii de pe net” va referiti? Am citat dintr-o carte capitala a lui Guenon, „Scurta privire asupra initierii” si dintr-un volum, „Initiere si dezvoltare spirituala”, ce cuprinde articolele sale pe aceasta tema. El spune ca initierea este de neconceput pentru oamenii timpurilor primordiale; a deduce de aici ca Adam nu poate fi numit initiat in sensul propriu, in sensul cel mai riguros, nu comporta nimic „haotic”. Referirea la caste ii apartine tot lui R.G.; el spune ca „initierile de meserii”, cum e masoneria, merg pana la „micile mistere”, pana la restaurarea „starii adamice”; rezulta, logic, ca nu despre o astfel de initiere putem vorbi in legatura cu cineva care are deja realizata „starea adamica”. Deci nu e nicio „colajare haotica”. In rest, sunt de acord cu explicatiile dvs., inclusiv cu referirile la Adam Kadmon din Cabala ebraica. Pornind de la ele, as spune ca expresia „Adam primul initiat al masoneriei” devine legitima in sensul ca cel care primeste initierea masonica are ca scop, prin efortul sau interior si cu ajutorul organizatiei, sa redobandeasca „starea edenica”, sa se reintegreze in „centrul” starii umane, ce implica „perfectiunea”, calitatea de „om adevarat”, de „om veritabil”, desavarsirea initierii in „micile mistere”. Aceasta stare spirituala era posedata normal si spontan de oamenii epocii primordiale (la hindusi Hamsa sau ativarna, adica dincolo de caste), dar, dupa „cadere”, corespunde unui inalt grad de initiere efectiva desemnat, potrivit lui R.G., de termenul de Roza-Cruce (sau de Adept). In masonerie corespunde gradului de Maestru, care reprezinta implinirea „micilor mistere”, reintegrarea in centrul starii umane, cel putin virtual (in masoneria „operativa”, iar in cea „speculativa”, de azi, e doar virtual). Reintoarcerea la „unitatea primordiala” este simbolizata de formula masonica „a aduna ceea ce este imprastiat”, sarcina ce revine gradului de maestru. Ceea ce este imprastiat sunt bucatile trupului lui Adam Kadmon faramitat, iar „adunarea” lor este echivalenta cu reconstituirea lui Adam Kadmon, ca om primordial. Atunci, legitim, Adeptul, initiatul care efectiv s-a reintegrat in „unitatea primordiala”, in centrul spiritual suprem al lumii noastre, s-a identificat cu Adam. Dar el, chiar daca a atins acest grad pornind de la o forma initiatica oarecare, se situeaza dincolo de orice forma particulara, caci a recuperat si detine toate posibilitatile starii umane.
=  O nota de subsol	Radu Cernatescu [02.Sep.09 21:03]
Frithjof Schuon nota undeva (v. Rev. Studii de Religie Comparata, vol. 17, nr. 1/2; si vedeti ca citez dintr-un prieten al lui Guenon si nu din... Marco Pallis) ca Guenon nu trebuie absolutizat. Corpusul guenonian are „imperfectiuni si lacune“ - spune Schuon - pentru ca el este doar firimiturile lasate pe poteca unei personale cautare de sine si nu o lectie ex catedra de cunoastere supramundana - asa cum isi propune Steiner, de pilda. Guenon poate fi un magister personal (de ce nu Evola?, ar putea intreaba cineva) cata vreme scrierile lui vor fi citate in spirit si nu in litera lor. Iata de ce ma feresc de cei care isi argumenteaza spunerea de sine cu adagiul: R. Guenon dixit... Altminteri, maine, Guenon (sau Evila..) va fi pretutindeni, iar Iisus doar intr-o nota de subsol.
=  raspuns la nota din subsol	Malciu Denis Marian [03.Sep.09 22:55]
Trecand peste insinuarile dvs. neelegante (cum ca as cita din Guenon fara sa fi patruns spiritul scrierilor sale sau ca as ajunge sa dau intaietate doctrinelor unor oameni in detrimentul lui Cristos si al doctrinei crestine), sunt de acord cu ceea ce spuneti intr-o singura privinta, aceea ca, intr-adevar, infailibilitatea nu poate fi atribuita niciodata unor individualitati (Guenon, Schuon, Petru, Dionisie etc). V-as completa spunand ca singura infailibila este doctrina traditionala, deoarece, in virtutea caracterului ei „non-uman”, de revelatie dumnezeiasca, poarta in ea influenta spirituala, „harul”. Daca v-ati apleca riguros asupra operei lui R.G. cu siguranta ati observa ca el nu a vorbit niciodata in numele sau propriu, exprimand opinii individuale („spunerea de sine” – cum bine definiti, fara sa vreti, punctul de vedere profan), ci a scris exclusiv in numele traditiei, in exercitiul functiunii de interpret autorizat al doctrinei traditionale, ce presupune un rol de „transmitator”, in care individualitatea nu conteaza absolut deloc. Mai exact este vorba despre o functiune de invatamant doctrinar in domeniul initiatic. Nu exista o „gandire” guenoniana, cum considera cei care inregistreaza doar „litera”, pentru ca opera lui este exclusiv o expunere a datelor traditionale, a „gandirii” traditionale, doar expunerea putand fi raportata la individul R.G. Deci „imperfectiunile si lacunele” nu pot privi (daca presupunem ca ele chiar ar exista) decat „expunerea”, pentru ca RG nu a vorbit niciodata in nume propriu ori despre „cautarea sa de sine”, despre „experienta sa interioara”. Superioritatea pretinsa de Frithjof Schuon (maestru spiritual in sufism, care i-a transmis initierea si lui Vasile Lovinescu si lui Mihail Valsan) porneste de la faptul ca R.G., in cadrul aceleiasi organizatii initiatice la care era si el ratasat, nu a „initiat” pe nimeni (adica nu a transmis influenta spirituala – initierea virtuala) si nu a avut un rol de „guru”, de maestru spiritual (nu i-a indrumat pe cei care au primit initierea in realizarea spirituala – initierea efectiva). Si lucrurile stau asa tocmai pentru ca el s-a dedicat exclusiv functiunii de invatamant, de expunere a doctrinei, care nu a avut nimic intamplator, ci a fost „exceptionala”, din moment ce este vorba despre singura expunere in limbaj occidental a datelor privind traditia primordiala, principiul comun din care emana toate formele doctrinare particulare, el folosindu-se în special de forma hindusă. Putem intelege mai bine pozitia lui RG daca facem o analogie cu situatia Sfantului Grigorie Palama in crestinism, care este nevoit, pentru a combate ereziile lui Varlaam si Achindin, sa expuna datele de baza ale traditiei ortodoxe, formuland pentru prima oara in scris, public, doctrina „energiilor necreate”, invatatura inclusa de la origine in predania orala. Asa cum, pentru a intelege dogma crestin-ortodoxa insuflata de Duhul Sfant a unirii reale a omului cu Dumnezeu prin har, prin energiile necreate, ne raportam in primul rand la expunerile Sfantului Grigorie Palama, si de-abia in al doilea rand la alti Sfinti Parinti, si in niciun caz la Varlaam sau Achindin, tot asa, daca vrem sa intelegem ce este initierea, ne raportam in primul rand la expunerile lui Rene Guenon și de-abia in al doilea rand la Schuon si absolut niciodata la Rudolf Steiner, „parintele” teosofismului si la ceilalti „parinti” ai ocultismului cu toate ramurile sale, care constituie „pseudo-initierea”. Dupa ce a demascat aberatiile spiritismului in cartea „Eroarea spiritista”, Guenon a denuntat de asemenea impostura si falsurile miscarii teosofice in cartea „Teosofismul. Istoria unei pseudo-religii”, aratand ca aceasta nu numai ca nu are nimic traditional, ca este exclusiv profana, dar ca, mai grav, constituie o contrafacere a traditiei. Deci Guenon si Rudolf Steiner nu pot fi pusi in aceeasi categorie, iar pretinsa „lectie ex catedra de cunoastere supramundana” a lui Steiner este nu numai falsa, ci si subversiva, pentru ca se substituie adevaratei cunoasteri. Este corect sa nu il absolutizam pe Guenon si pe nicio alta persoana, dar trebuie sa distingem interpretii autorizati ai doctrinelor traditionale (indivizi umani prin care actioneaza influenta spirituala, prin care adevarul se exprima) de falsii interpreti, prin care actioneaza „duhul minciunii”. Primii sunt dintre aceia care au vorbit asa in primul sinod al Bisericii: „Parutu-s-a Duhului Sfant si noua …” (Fapte, 15, 28).
=  nihil sine deodorant	Radu Cernatescu [03.Sep.09 22:46]
Între două ședințe terapeutice de shopping (nihil sine deodorant!), lui homo postmodernus i se servește o dată pe săptămână și la toate sărbătorile legale, gata digitizată și regurgitată religia ca fast-foodery. Scăpat de soborul de preoți și întins la soare printre palmierii pitici ai orizontului său metafizic, omul nostru află cu indiferență că cerul din Noul Testament e doar o copie a unei copii a unei copii a unei copii a altei copii a scrierilor sfinte, iar Dumnezeu o notă de subsol la Codul lui Da Vinci. Dincolo de tricoul cu Gott ist tot și promiscuitatea unei pub culture extaziată de turneele Madonnei, nimic nu mai tulbură calitatea ontică a acestui produs cool al timpului său, numit, pe numele său mic, omul postmodern. Din această perspectivă, e poate don-quijoteasca incercarea autorului de a pune in mana lectorului post-Lyotard chei esoterice pentru un acces in subteranele marii culturi.
=  completare	Malciu Denis Marian [05.Sep.09 18:46]
Sper ca nu comentariile mele v-au determinat sa raspundeti cu aceste fraze despre „homo postmodernus”? Cei care se catalogheaza drept „post-modernisti” sunt interesati de textele lui Guenon? Intrebarea nu e retorica, pentru ca, sincer, nu stiu aproape nimic despre acest „curent”. Sustinerea dvs. ca opera lui Guenon consta in „firimiturile lasate pe poteca unei personale cautari de sine” tradeaza flagrant, evident, necunoasterea acestei opere sau o abordare superficiala a ei. Aceeasi concluzie se desprinde cand faceti o apropiere intre Guenon si Rudolf Steiner (si Jung, intr-un alt comentariu). Desigur, nu e absolut nicio vina in asta, doar ca, in opinia mea, opera lui RG este extrem de utila pentru cineva care abordeaza problema initierii. Ca lucrurile nu stau, in ceea ce priveste „corpusul guenonian” asa cum credeti dvs. o spune clar si Vasile Lovinescu (pe care, fara indoiala, il apreciati), iar opinia sa nu poate fi catalogata drept „post-modernista”. „Opera lui Rene Guenon este strict intelectuala si riguros doctrinala, dar, de asemenea, prin insusi acest fapt, spontan inefabila (…). Statiunea (maqam-ul) lui Guenon, functia lui au fost unice (…). A interzis totdeauna sa se vorbeasca despre individualitatea lui, care, dupa spusele sale, nu conta in fata mesajului doctrinar ce-l avea de dat. Aceasta dispozitie mai era necesara, cand fiinta lui se reducea la o linie verticala? (…) Omul a murit asasinat de parazitii lui. Din nenorocire, a expirat si functia sa de claviger, de hermeneut al Traditiei Primordiale (…). Nu mai este ogarul de veghe…”. Vasile Lovinescu, „Mitul sfasiat”, pag. 79, Ed. Institutul European, 1993.
=  Nascut in Tibet	Radu Cernatescu [06.Sep.09 03:07]
Personalitatea lui René Guénon, sau daca preferati, Abd al-Wahid Yahya, nu incape in deriziunea acestor note de subsol. Complexa si poate de aceea discutabila, acesta merita o apologetica mai aplicata decat acest laudamus invatat pe de rost de dvs. Cat desspre erorile infailibilului Guenon sta marturie atitudinea acestuia despre Tibet si budism. Intre L’Homme et son devenir selon le Vedanta (Bossard, 1925) si l’Introduction generale a l’etude des doctrines hindoues (terminata in 1939) se intrevad 2 pozitii diametral opuse. De la ratacitul tanar care urmandu-l pe Shankara numea budismul o “anomalie antitraditionala” si un pai de erezie in oceanul intelectualitatii hinduse, pana la perioada lui apologetica, cand, “iluminat” de Coomaraswamy si Pallis, Guenon a ajuns sa fie numit de contemporani “un budist deghizat”. In aceste ezitari si replieri doctrinare se intrevede oare un uomo finito, un infailibil magistru sau un om pornit pe calea cautarii de sine? Imi place sa cred ca acesta este si sansa institutiei initierii, de a-ti oferi posibilitatea unei electii afective care sa iti schimbe viata. Restul tine de, o pneumatologie individuala experimentata nemijlocit... PS. Se spune ca Guenon si-a reconsiderat opinia despre budism o data cu accesul lui direct la textele sacre ale acestei filosofii. Este si sfatul meu pt dvs. Lasati-i pe V. Voiculescu si pe Guenon si incercati sa ajungeti direct la sursele filosofiei oculte. Hm, Noica dixit!
=  subliniere	Malciu Denis Marian [06.Sep.09 22:00]
Nu numai ca nu am spus nimic despre „personalitatea” lui Guenon (laudativ sau nu, pe de rost sau nu), ci dimpotriva, am sustinut ca, in cazul operei sale, nu trebuie sa luam deloc in calcul „individualitatea” sa, ci strict mesajul doctrinar, lucru cerut expres chiar de el; de altfel, a si scris despre semnificatia „anonimatului” intr-o lume traditionala. O „apologetica” privind individul „Rene Guenon” ar fi complet inutila; caci el a disparut odata cu „nasterea” lui „Yahia” (Ioan), in conditiile in care „cea de a doua nastere” (initierea) presupune „moartea” individualitatii profane. Iar despre Yahia nu putem stii nimic, pentru simplul fapt ca dezvoltarea spirituala, interioara, este prin natura ei incomunicabila. (Si poate ca si „Yahia” a disparut, pentru ca fiinta care trece la „marile mistere”, se „situeaza” dincolo de nume si forma. Dar nu putem stii). Orientalistii luau si iau drept buddhism tocmai aspectul lui exterior (diviziunea Hinayana) si din acesta tocmai scolile cele mai deviate, mai decazute ale acestei ramuri. Guenon, analizand doctrina acestora, a spus, corect, ca este heterodoxa, ne-traditionala. Insa, ca si orientalistii, a crezut gresit ca aceste forme sunt adevaratul buddhism, ca exprima invatatura lui Buddha. Ulterior, a primit date suficiente cu privire la scolile din ramura Mahayana (ignorate de occidentali) si a inteles ca doctrina aceasta reprezinta buddhismul original si latura lui „interioara”. Imediat a recunoscut ca aceasta doctrina este completa si ortodoxa, traditionala. In acelasi timp a mentinut sustinerea ca doctrinele avute initial in vedere sunt ani-traditionale, cu precizarea ca ele nu reprezinta insa buddhismul original si invatatura lui Buddha, ci sunt forme ultime deviate. La fel, cand a primit date de la Vasile Lovinescu i s-a parut probabila natura hyperboreana a traditiei dacice, lucru pe care l-a spus in corespondenta, nu si public, in lipsa unui studiu aprofundat. Deci nu e vorba de „ezitari si replieri” cu privire la doctrina traditionala, ci de lipsa unor date, de lipsa timpului pentru a investiga anumite probleme secundare; dovada ca, atunci cand informatiile au venit, a fost capabil sa recunoasca caracterul traditional si sa denunte in continuare ceea ce avea un caracter anti-traditional, adica exact „dicriminarea” ce tine de specificul „functiunii” sale („ogarul de veghe”, cum il numeste enigmatic V. Lovinescu). Care sunt sursele „filosofiei oculte”? Prin aceasta va referiti la hermetism, la alchimia spirituala, la „Marea Opera”?
=  per crucem ad rosam	Daniel [07.Oct.09 13:28]
daca poate face abstractie de pretiozitatile care abunda in text si de formularile redundate, de care te lovesti la tot pasul, exceptand si gafe inofensive sau constructii oximoronice de genul “în buna tradiție a misticii speculative revelația este mult mai importantă decât rațiunea”, cred ca cititorul poate gasi in textul de mai sus o lectura utila. de subliniat, asa cum arata si autorul, ca initierea rozicruciana nu presupune vreo apartenta masonica sau de altfel, cea din urma fiind mai degraba apanajul celei dintai. (de admirat, totusi, elanul juvenil cu care autorul incearca sa redea masoneriei actuale, acest ghiveci cosmopolit, indistinct de cel postmodern, stralucirea pe care o avea, prezumtiv, candva…)
=  by the bye	Daniel [07.Oct.09 14:47]
sub aspectul initierii, operele unor evola, schuon sau guenon sunt niste copilarii in raport cu contributia lui steiner. cei dintai vorbeau din auzite, cel din urma din experienta directa si convingere interioara. (traditia hindusa face o distinctie clara intre textele de inspiratie divina - shruti -, si cele rememorate doar - smriti - , transmise prin “traditie”, acea traditie cu care se bat in piept cei care nu mai au acces la cunoastere). din pacate, asa se intampla cand cei care vorbesc se rezuma la ce au citit despre steiner in textele lui guenon dedicate teosofiei. de altfel eliade – cel care cunostea contributiile unor guenon, schuon sau evola, dar si opera lui steiner - a scris in termeni elogiosi despre cel din urma (vezi articolele din cuvantul lui nae ionescu); pe cei dintai in schimb, i-a criticat nu de putine ori, fara a-i privi ca pe niste modele sau initiati, cel mult ca pe niste scriitori interesanti. (prea original nu a fost geunon nicicand – in afara de a repeta lucruri citite in textele sacre, in general se rezuma la etimologii “mistice”si “argumente” fanteziste - pe care umberto eco le demonteaza in carti precum limitele interpretarii s.a.) chiar si cartile lui steiner dedicate filosofiei clasic germane sau operelor stiintifice ale lui goethe ar fi suficiente pt a inlatura din discutie astfel de comparatii. dar nu e aici locul sa discutam despre steiner; atrag doar atentia asupra asertiunilor discutabile – nu putine de altfel – din textul si commurile de mai sus
=  Multumiri	Radu Cernatescu [04.Nov.09 21:55]
Multumesc GVV pentru amabilele si exhaustivele observatii genealogice.