| = Suflete tari... | Elena Toma [29.Jun.09 19:05] |
| binecuvantate, intr/un moment de emotie, speranta si implinire ! felicitari, Valeriu, multumesc celor care au fost alaturi de tine. iti doresc succes, adevarul tau va triumfa... te astept in libertate. cu pretuire Elena Toma | |
| + eveniment | Dana Stefan [29.Jun.09 20:14] |
| 'Fiecare dintre noi purtăm un ciob de adevăr în noi, până ajungem la sfârșit, la marele adevăr. Important este să nu credem la un moment dat că adevărul ne aparține numai nouă'. Poezie. Valeriu Barbu. Poezia, eliberare în toate înțelesurile pentru acest om, confera astfel sens unui anotimp al nemiscarii, prin timp al meditatiei. Impresionata de trecere si (pe)trecere inspre si dinspre poezie, un salut autorului, iar Mariei Prochipiuc, pentru calitatea consemnarii, pentru migala, un semn din (in)semn. Linea | |
| = surogatul realitatii | Ionut Caragea [29.Jun.09 23:28] |
| Pe Valeriu, sau mai bine zis, poezia sa o cunosteam inainte de a intra la inchisoare. Atunci nu atragea in mod special atentia. Se pare ca locul detentiei i-a adus o alta sursa de inspiratie si, poate, de ce nu, poezia este percepe acum ca si purificare. Am citit Arlechinul si pot spune ca sunt si poezii reusite, si mai putin reusite, se simte o diferenta, se simte o revolta, se simte nevoia de a fi, de a spune. Deocamdata insa poezia lui Valeriu are stimgatul detentiei, as fi vrut sa vad adevarata sa putere de creatie in afara zidurilor, in jungla vietii, in supravietuire, in responsabilitate! A scrie poezie intr-un mediu in care nu poti sa te manifesti intrutotul, sa experimentezi realitatea, ci doar sa ti-o imaginezi, ii aduce poeziei sale un stigmat. Evident, lumea este impresionata de aceste fenomene si uita ca mai sunt poeti care trag cu dintii de o coaja de paine, care nu au bani sa publice o poezie intr-o revista. Ca prefera sa-si hraneasca familia decat sa publice o carte. Astfel, paradoxal, Valeriu este un Poet, repet, un POET privilegiat. Iar in jurul lui este un mecanism al punerii in scena, al publicitatii, care ii va diminua aura personala de poet, care il va urmari tot restul vietii sale. Sunt un pic trist. Poetii nu trebuie sa ajunga in inchisori pentru a fi cititi, pentru a fi apreciati. Ipocrizia noastra e de vina. Sensibilizam la tragedii vizibile, incapabili sa vedem tragediile de zi cu zi ale atator alti scriitori. Dar, revenind la oile noastre, creatia trebuie totusi apreciata, mai ales ca vine ca si purificare. Nu este o purificare in fata audientei, ci in fata marelui creator. Nu Lamureanu este mentorul lui Barbu, ci bunul Dumnezeu, cel care aranjeaza lucrurile de o maniera impecabila. Pentru faptul ca incearca sa se autodepaseasca, sa evolueze pe calea spirituala prin poezie, Valeriu Barbu merita felicitari. Ramane de vazut, repet, pana unde poate merge cu imaginatie in detrimentul vietii traite, experimentate, si cat anume procentual poezia sa poate fi un surogat al existentei in afara gratiilor. Multumesc pentru atentie, felicitari Mariei pentru articolul vast. Imi cer scuze pentru eventualele greseli, am scris comentariul dintr-o suflare. | |
| = Ce înseamnă să fii departe de lumea reală ! | Maria Prochipiuc [30.Jun.09 09:21] |
Elena – de fapt toate acestea se spunea că nu ar fi urmat dacă nu fi făcut tu primul pas spre acest om numit Valeriu Barbu. Numele tău a fost pomenit acolo la Galați, așa cum bine ai spus în emiunea dedicată poetului, prezența ta a fost acolo. Toată lumea a folosit cuvântul libertate, libertatea este pe deplin acolo în sufletul lui Valeriu. Dana – Adevărul cum bine spunea domnul Lămureanu se află în noi, totul e să fim răspunzători de acest lucru. Cred că din imaginile ce îl reprezintă pe Valeriu e clar că poezia îl eliberează, altceva decât emoție nu am descoperit. Mulțumesc pentru popas, totul se datorează oamenilor ce înainte de toate chiar dacă nu îți sunt prieteni, suntem oameni. Ionuț - Referitor la faptul că nu atrăgea atenția, te pot contrazice, cu o bucată de vreme înainte, chiar era în centrul multor discuții cu cei ce ,,frecventau,, la acea vreme siteul agonia. Chiar dacă atunci nu era poet, el nici acum nu se consideră, totuși sunt oameni care i-au apreciat versul, nu toate au îndeplinit standardul numit poezie, dar sunt foarte multe care îl caracterizează pe Valeriu Barbu ca poet. E posibil după ce iese în libertate să aibă alte preocupări, fiindcă i-au rămas multe lucruri nefăcute. Ceea ce subliniezi e un adevăr, dar vezi tu, uneori ne adaptăm situației, iar Valeriu a reuși acest lucru. Desigur că Valeriu ca și mulți alți este privilegiat, acest lucru depinde până la urmă de locul unde te afli! Mulțumesc și pentru comentariu, dar în mod deosebit pentru observarea greșelilor typo, acum nu vreau să mă scuz dar îți închipui că nu se putea fără, fiindcă e în starea mea de a inversa literele, ei , și altele... Mulțumesc! | |
| + semn | florin caragiu [30.Jun.09 10:11] |
| Felicitari lui Valeriu pentru acest tur de forta, scufundarea in poezie a for pentru el un mod al supravietuirii, si asta nu trebuie sa insemne ca viata dusa acolo este usoara, ci ca omul "sfinteste" locul. Situatia imi aduce un pic aminte de o poezie a lui Marian Draghici in care cineva spunea asa: "In trei luni nesfaarsite la arestul din Satu Mare am scris in minte volumul/ Gara de apoi. In fiecare dimineata la patru jumate de unul singur/ jucam o partida de sah. Si brusc ma vizita un poem./ Poem dupa poem, dimineata dupa dimineata - la iesire/ l-am rugat pe director, domnule director mai lasati-ma/ o luna sa scriu poezii in puscaria dvs., al dracului/ director n-a vrut". Nu sunt de acord cu Ionut cu trasul de ceapa. Peste tot e viata cu ispitele si apasarile ei, carora trebuie sa le faci fata. Nu se deosebeste esential viata de viata, pentru ca presiunea vine, e adevarat ocazionat si de cele exterioare, dar mai ales din jocul constrangerilor si motivatiilor interioare. Responsabilitatea e in primul rand a gandului in fata constiintei. E adevarat ca Valeriu a scris uneori cu o anume graba de a produce, fara o filtrare severa a poemelor, cu gandul la lumina de la capatul tunelului. Si are dreptate AMaria, inainte vreme Valeriu era unul dintre poetii apreciati ai sitului. Felicitari Mariei pentru prezentarea atat de detaliata. Las un semn de apreciere a punerii in lumina. sa ne vedem cu bine. cu drag, Florin | |
| = libertatea de după gratii | Deliman Leontin [30.Jun.09 11:12] |
| A scrie și a publica după gratii fiind, e a stare "națională" care se îdreaptă spre normalitate în România: Ai greșit, plătești/ Ai talent tipărești. Asta din punct de vedere social și artistic. Cât despre talentul d-lui Valeriu Barbu, pe când o să-l citesc, sper. Felicitări însă d-lui V. Barbu pentru "evadarea" din penitenciar în libertatea de exprimare spirituală(cu o pondere valorică mai mare ca libertatea fizică)! Deliman | |
| = sub impresia celor citite | Maria Tirenescu [30.Jun.09 12:02] |
| Am descoperit articolul prin intermediul comentariilor. Aseară, nu am avut conexiune la internet. Am citit, cu sufletul la gură, articolul pe care îl așteptam. (L-am mai căutat de câteva ori. Și a apărut când nu eram atentă.) Știam că Maria scrie cu lux de amănunte, că din relatarea ei voi afla exact ce a fost acolo, la lansare. Nu am văzut filmul, dar voi intra să văd. După vizionare, poate nu voi fi în stare să mă adun. Mă bucur pentru Valeriu, pentru reușitele lui. Sunt puțin supărată pentru ceea ce trebuie să i se întâmple unui visător. Dar viața are cam de toate, în doze mai mici sau mai mari. Bucurii, supărări. Eșecuri, realizări... Valeriu mi-a trimis cărțile. Îmi pare rău că a șters de pe agonia toate textele pe care le postase până în ianuarie 2007. Au rămas pe internet numai cele postate de prietenii lui. A scris mult și va mai scrie. Nu putem ști ce va fi în viitor. Dar suntem convinși că Valeriu e un poet care și-a modalitatea proprie de explrimare. Încă o dată, mulțumesc Maria! Mulțumesc Valeriu! Mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă acest eveniment și această realizare! Cu prietenie, Maria | |
| = greșeala mea | Maria Tirenescu [01.Jul.09 08:03] |
| Graba și emoția. "posibile", nu posibilă. Iertare! | |
| = e vina mea ? | Elena Toma [01.Jul.09 10:31] |
| "Elena – de fapt toate acestea se spunea că nu ar fi urmat dacă nu fi făcut tu primul pas spre acest om numit Valeriu Barbu. Numele tău a fost pomenit acolo la Galați, așa cum bine ai spus în emiunea dedicată poetului, prezența ta a fost acolo. " - Maria Prochipiuc Mărie, dragă Mărie ! o fi și vina mea, dar... - ce vină am eu că Valeriu Barbu scrie poezie și nu numai, de ceva timp ? - ce vină am eu că, înainte de a ajunge în umbra realității, Valeriu primise pe distinsul site Agonia nivel de steluțar ? - ce vină am eu că și alți steluțari și-au publicat cărțile, așa cum și Valeriu a avut tot dreptul, apreciat fiind ? Ionuț Caragea, sper că nu-ți trece prin mine că aș fi venit alături de Valeriu pentru a-mi face imagine. Aș zâmbi trist !:) | |
| = ochiurile din ziduri imit ispitele spre zboruri.- am postat si filmul direct | Maria Prochipiuc [03.Jul.09 12:35] |
| Florin – mulțumesc eu în numele lui Valeriu, care așa cum a promis atunci când își va vindeca aripile și va putea zbura își dorește să fie o întâlnire de suflet cu toți cei ce i-au fost într-un fel sau altul aproape. Chiar dacă el vrea să-și impună starea de libertate, se simte că această libertate e doar pentru liniștea interiorului. .. Îmi închipui că Marian Drăghici a vrut să-i demonstreze acelui director că metafora spiritului se poate afla în libertate oriunde s-ar afla. Acum poate e momentul să-ți spun un secret, acolo l-a Galați mi-a șoptit la ureche: Maria te rog să nu uiți, fă ceva pentru Florin, e ziua lui ( știu i-am spus, mi-ai amintit tu în discursul tău) scrie ceva drept mulțumire pentru omul Florin Caragiu(e adevărat că nu am promis, fiindcă, nu eram sigură că voi putea face acest lucru în timp util, la întoarcere spre casă a fost o căldură infenală și am stat prin gări, fiindcă nu putea merge trenul că era încinsă linia ferată). Leontin – Normalitatea știi tu care este? Valeriu este conștient că din cauza unor greșeli financiare trebuie să plătească, dar de la a plăti, fără a fi judecat în prezență, până la amânarea termenelor după recurs, nejustificat, abia aici e normalitatea în România. Nu vreau să cad în polemică întrebând care este diferența între un ou furat și o țară? Toți cei apropiați lui Valeriu își doresc să-l aibă în libertate, e posibil poate atunci să nu mai aibă el timp de noi( ceea ce nu pot crede). Consider că acest privilegiu de a i se scoate cărți, putea să nu i se întâmple tocmai lui, dar există în toate o recompensă divină. Maria – Referitor la descoperirea articolului nu vreau să spun nimic, se mai întâmplă, la începutul postării, fiindcă acest lucru a fost ca un fel de eliberare pentru mine, până am ajuns cu el în această fază a suferit multe modificări doar de redactare, fiindcă am dorit să păstrez realitatea, au intervenit ,,greșeli typo,, mulțumesc celor ce au avut răbdarea să mă corecteze. Am postat acum filmul și pe pagina de aici, poate e mai ușor de vizionat. Așa este viața merge înainte, fiecare lansare înseamnă o nouă evadare. Dl. Constantin Lămureanu – sociolog, face tot felul de demersuri pentru cei ce sunt privați de libertate pentru o cauză sau alta, așa cum spunea a dorit să aducă de la alte două penitenciare din țară, doi oamnei talențați, nu pentru a i se aduce laude, ci așa cum bine a spus: Ceea ce fac, nu fac decât pentru a-mi face datoria și consider că e datoria mea ca om de cultură. Nu primești decât dacă dăruiești (aș completa și eu vorbele lui Stainhard că: dăruind vei dobândi!) și dacă am acumulat foarte mult din adolescența și din tinerețea mea acum la maturitate sunt obligat să dau înapoi ca să pot primi. Maria pentru mine ești un om deosebit prin faptul că ți-ai luat această responsabilitate de a posta textele lui Valeriu, atunci când mulți nu au făcut nici un gest, dar asta e altă poveste! Am scris la editori, dacă există textele în arhivă să fie repuse, dar nu am primit nici un răspuns. Elena – se pare că ai revenit, din punctul meu de vedere am fost cinstită cu tot ce s-a întâmplat și s-a spus acolo la Galați, și apoi inițiativa ta a fost extraordinară să poți mobiliza oamenii și să pleci cu ei ca într-un pelerinaj la Meca, acolo la penitenciarul din Galați. Am uitat să consemnez pe articol, că atunci când încă nu terminasem de scris și să postez, Vanda Florea de la Radio Lynx, știind de eveniment a făcut o emisiune dedicată întru totul poetului Valeriu. Prin intervenția ta de la radio am aflat lucruri care poate nu ar fi fost locul a fi spuse, și totuși atunci era momentul potrivit, că una e să afli că o persoană închisă (să-ți faci tot felul de gânduri referitoare la cauza închiderii), lansează cărți (ar fi un fapt ca oricare altul și să spui ehei, e un privilegiat), alta e să și afli motivul corect, tu ai punctat foarte bine referitor la cauza detenței. Eu corespondez de foarte multă vreme și am trecut peste aceste lucruri cu toate că mi-aș fi dorit să aflu amănunte. Dacă ar fi să ne luăm după ceea ce facem, ar fi însmnat să am deja o statuie în grădina agoniei, ceea ce fac, fac că îmi place să fac( hai să mă laud și eu). | |
| = Valeriu dg Barbu vă salută | Maria Tirenescu [08.Jul.09 20:37] |
| I-am trimis (printate, într-o scrisoare, în plic) lui Valeriu comentariile înscrise până vineri la ora 9. Le-a primit și mi-a trimis răspunsurile. Abia la această oră am reușit să le scriu și să postez. Sper să fie bine înțelese cuvintele lui și promt să-i trimit plicul cu celelalte comentarii până vineri. Vă mulțumesc pentru înțelegere! Fac o precizare: nu se va posta textul așa cum vreau. Nivelul meu pe site nu îmi permite să afișez literele bolduite sau pe cele italice. "Dragi prieteni, nu mă cosider printre acei care preferă să se scriedespre ei orice, dar să se scrie. Și nici nu mă poate deranja când cineva își spune liber părerea, convingerea sau își exprimă un sentiment. Dacă m-ar fi interesat parada, sfâșierea în public.., aș fi scris pe coperțile volumașelor mele așa: „poeziile unui pușcăriaș” sau oricum altfel, dar cu iz telenovelistic. Am rugat în repetate rânduri prietenii să ocolească orice tentă de circ... Oricum, presa a scris destul accentuând postura mea actuală și fiind un adevăr nu m-a ofensat, chiar trecând cu vederea tenta adesea malițoasă. De la începutul acestei etape pe care o parcurg, puteam să ascund faptul că sunt aici, oricum pe saituri eram sub pseudonim. Dar am considerat cinstit să spun adevărul pentru că nu aveam cum altfel din vreme ce știu ce înseamnă respectul față de prieteni și, când spun prieteni, știu valoarea de dincolo de cuvânt. Nu mă consider un poet. Nu am îmbrăcat o modestie exagerată și fățarnică, ci pur și simplu cred așa. Poet înseamnă mult mai mult decât câteva versuri reușite, ascunse într-o mare de altele nereușite. Printre voi am întâlnit poezia nouă, autentică și răspunzătoare generației noastre și v-am admirat cu toată inima. Cărticelele publicate sub numele meu au venit din meritul editorilor și a prietenilor constănțeni și din lume.. și să nu vă închipuiți acum un Valeriu dg Barbu infatuat pentru aceste frumoase daruri pe care le-am primit, volumele. Mă rog Bunului Dumnezeu să-mi dea zile, sănătate și putere să mă întorc alături de voi și să scot adevărata carte. Nu „șterg”, nu neg nicio filă publicată. Dacă sunt slabe, ele mă reprezintă, acesta este nivelul meu acum. De ce am ajuns aici și de ce durează atât de mult limpezirea situației. Întâmplările care m-au purtat aici s-au petrecut cu un deceniu în urmă și părțile sunt greu de găsit, astfel se îngreunează procedura. Vinovăția mea existăși nu eu am fost acela care am sugerat că sunt o eroare judiciară. Rămâne de stabilit cât și cum. Și am convingerea că într-un curând apropiat voi fi iarăși liber, ținând seamă de faptul că deja am stat aici oarecum mult timp. După ce voi închide etapa, pe saitul meu personal veți găsi detaliile despre orice veți dori. Vă spun acum doar câteva chestiuni mai mult sau mai puțuin relevante: întâi de toate, obișnuiți-vă să nu credeți viețuirea aici așa cum vedeți prin filme sau cum o zugrăvește presa. Obișnuiți-vă să credeți că și aici trăiesc oameni și nu aruncați cu pietre de genul „ai greșit – plătești” pentru că doar Domnul poate judeca, noi doar putem îndepărta de lângă noi pe cei care ne aduc răni,indiferent cum. Să știți că nici 5% din oamenii de aici sunt primitivi – zic așa din cauza faptelor și condiției lor – restul de 95% vă seamănă uluitor de mult... Obișnuiți-vă să înțelegeți că faptele pentru care se ajunge aici se petrec în mijlocul vostru, lângă voi – fie că vreți sau nu – și nu aici. Obișnuiți-vă să vedeți cel puțin două tipuri de „făptași”: unul de conjunctură și celălalt de „meserie”. Obișnuiți-vă nu disprețuiți oamenii și ceea ce nu cunoașteți, mai ales când nici nun vi se cere să cunoașteți..., dar cel mai bine e să nu vă obișnuiți cu nimic din toate acestea, fiți binecuvântați și cu alte „obișnuințe”!... Scriu slab, dar scriu, de mulți ani. Aflându-mă departe de români, sorbeam fiecare cuvânt de pe saiturile literare, seara, când veneam sfârșit de muncă, certându-mă cu Maria pentru nesațul de a citi cât mai multe, ca apoi să îndrăznescchiar să ridic timid condeiul – că doar n-oi spune glasul!... Publicarea volumelor nu-mi scurtează șederea aici. Legal nu este posibil. Nici să nu vă închipuiți că m-aș plictisi. Cel mai puțin poetic loc din lume este acesta. Am scris atâta dintr-o cerere dinăuntru, o nevoie interrioară, un mod de a lega punți cu voi. Scriind aceste volume am scris de fapt scrisori vouă. Din nefericirer – pentru că lucrurile sunt mai mult din păcate decât din fericire... – poștașul nu a ajuns încă la fiecare dintre voi, dar va ajunge, știu io... Textul despre ultima lansare de la Galați, din 10 iunie, a fost detaliat și puține pot aduce în plus. Nu vă descriu ce a fost în sufletul meu, emoție, rușine, bucurie, teamă ș.a. Nu lungesc vorba, mai aveți și altele de citit pe saituri, nu sunt singurul buric al pământului, sunt șase miliarde de burice... La comentariile lăsate de prieteni, zic așa: Elena Toma – „suflete tari?” de-ai ști, dragă surioară ce suflet supraelestic capeți aici...! Nu caut triumful adevărului pentru că nu vreau să trec „dincoplo”, acolo unde stă el, adevărul meu nu are relevanță în eșafodajul procedural. Există drept pentru că există nedrept și un proces azi te ține de o parte, mâine de cealaltă și poți deține adevărul și așa, și așa, contând doar „țăpismul” și „vedetismul” legilor de care nu te poți apăra și, dacă aș avea aici colegi și dintre judecători, procurori, avocați, politicieni, «pentru că și ei e oameni» și greșesc, aș crede în justiție. Cum nu am niciunul, iertați-mă... Ai grijă, Elena, e sănătatea ta și, te rog, nu te mai coborâ în subteranele saiturilor! Crizanteme pentru tine. Dana Ștefan – crini și flori de câmpție. Mulțumiri pentru prezența ta alături de mine, te simt și te stimez viu. Da, ai intuit bine, scriu ca eliberare și nu ca „evadare”, nu fugăresc himere, caut libertatea și nu fuga bezmetică. Ionuț Caragea – închisoarea face parte din societate, din realitate, din viu. Supraviețuirea este și aici. Nu crede filmelor! Responsabilități însă nu, ai dreptate, afară mă așteaptă acestea și mi le voi asuma ca și până acum. Și în plus chiar, având și o altă experiență... Obiectivă opinia despre scrisul meu. Privilegiul despre care pomenești ți-l spun eu care este: am prieteni printre voi. Îți mulțumesc și te felicit pentru scrisul tău care a ajuns și la mine și l-am răspândit – bibliotecar de ocazie, fiind – te stimez real și deplin și mă bucură și onorează semnul din partea ta. Așa este, voi fi urmărit, chiar și fără să fi scris, toată viața, de această întâmplare în care sunt. Important este, cred, faptul că nu mă las înrăit, fie și dacă sunt „premise”, nu sunt un delincvent sadea... Un vin de Murfatlar, din struguri, ne așteaptă...! Vom uita tristețile, ai să vezi. Florin Caragiu – am lansat cartea chiar de ziua ta și, aflând despre ziua ta mult mai târziu decât mi-ar fi servit pentru mutarea datei lansării, m-am necăjit un pic. Doar de dragul să te știu în preajma mea, schimbam data lansării. Refuz să mă adaptez situației și de asta din ce în ce voi îmi ziceți Poetule, din ce în ce, și eu, caut să devin cum spuneți voi... cine știe, poate așa voi fi, chiar dacă vă pun un pic răbdarea la încercare... Sănătate și Doamne-ajută, dragă prietene! Deliman Leontin – bucuros să am prieteni noi și, dacă îți face plăcere și ai răgaz, să ne scriem direct. Astfel, își voi putea trimite și cărți. Și nu doar... Adresa mea e publică: str. Traian nr. 252, Galați, cod 800186, Barbu Valeriu. Sper să nu ajungă normalitate românească a închide lumea doar de dragul de a stârni condeie...! Elena Toma, reload... – nu steluțăreala și poezia ne apropie, ci iubirea frățească, prietenia. Nu vina sau vinul, nu imaginea sau umbra, ci trăinicia prieteniei, pentru că nu am prieteni doar la greu... înțelegi, știu. Maria Prochipiuc – ai fost lângă mine la două dintre lansări și nu-i lucru puțin, îți mulțumesc! Știi bine că îmi doresc din tot sufletul să ne adunăm cu toții afară, vom împărți bucurii și greutăți noi, ne vom aminti de aceste momente cu un surâs... știi că nu e important scrisul, bine că știu a citi...! Profesorul Lămureanu nu este doar editorul meu, îl iubesc ca pe un tată, chiar dacă este îngăduitor acum cu mine, probabil după ce ies va fi și... sever. În încheiere, zic: voi ieși curând și nu voi renunța nici la scris, și nici la prietenia voastră, mă așteaptă munca și rosturile pe care voi așeza lucrurile și viața, voi fi printre voi și vom ști unii de alții. Fiți asigurați de reala mea considerație! Cu dragoste, Valeriu dg Barbu" | |
| = precizări | Maria Tirenescu [08.Jul.09 22:52] |
| Am găsit câteva greșeli de tastare. Nu am verificat înainte de a posta. M-am grăbit, pentru că începuseră descărcări electrice. În aceste condiții, rămân fără conexiune la internet. Acum, furtuna a trecut. Scrisesem promt în loc de promit. Valeriu a trimis și texte. Încă nu știu dacă pot risca să le postez pe acest site. Ezit. Știu eu de ce. Dar pot fi găsite cu un motor de căutare, fiindcă le voi posta undeva, chiar în această seară. Mă bucur că am reușit să vă aduc răspunsurile lui Valeriu. Cu prietenie, Maria | |