Comentariile membrilor:

 =  părere
Liviu Nanu
[30.Aug.05 15:34]
Un text bun. Am reținut cîteva versuri din care citez doar unul "viața era pe undeva pe la mijlocul trenului avea loc lângă geam", "avea loc" mi se pare în plus.

+ Verde biagio
Virgil Titarenco
[30.Aug.05 17:01]
Da, mie mi se pare deosebită cinematica textului. Un text parcă din "vremurile" bune ale siteului și parcă și ceva în plus. Apoi remarc simbolistica titlului. Am văzut puține texte care să ofere un snapshot așa reușit în titlu.
Verde biagio

 =  Verde crud mugur alb si roz si etc
Andu Moldovean
[30.Aug.05 18:11]
Subscriu la "cinematica" textului... ar fi fost cuvantul pe care, ce coincidenta, daca nu l-ar fi scris Virgil mi-ar fi iesit mie din tastatura... poate si trenurile si garile ajuta putin :-) In schimb simbolistica se incarca prea mult in inima textului, personajul misterios care in final ni se releva (chiar usor incestuos) a fi insusi "tatal" elaboreaza prea mult prin text confuzia cu viata insasi. O pendulare majora intre un poem de stare si unul de miscare, intre simbolistica si naratiune, insa un poem reusit poate prin insusi confuzia pe care o genereaza.
Cromatica da sarea si piperul textului. Se pare ca Alina stie sa aseze culorile la locurile lor, iar asta nu-i putin lucru. Felicitari!
Bobadil.

 =  Erata
Andu Moldovean
[30.Aug.05 18:12]
insasi confuzia, scuze.

+ tata
Dana Stefan
[30.Aug.05 18:34]
se pare ca exista si un anotimp anume al memoriei, franturi de suflet ce ne imbogatesc cu secventialitati ale timpului trecerea si petrecerea firii noastre, pentru ca CE resorturi se pun in miscare atunci cand e necesar sa-ti amintesti de ai tai? CE alchimii pot produce inlauntrurile cand pasim noi, cu toate feliile noastre la un loc, intr-un anotimp, acelasi altul?
poemul acesta nu are nevoie de nici o stapanire, nici macar nu mai trebuie intors pe fata dubla captusita, se citeste sonor, descoperi personajul final cu emotia concentrata pe parcursul citirii! poemul acesta se citeste cu nod in gat, in soapta..
atinge cuvantul..te atinge incarcatura lui plastica..
si apoi, nu in ultimul rand, mi-e bine acum ca esti..:)
ma atinge efortul tau de a reformula timpul, luand-o de la capat, iar si iar..
Linea

+ "între un rondo violet și zgomotul nordului"
Dana Lucaci
[30.Aug.05 20:18]
Poemul unei călătorii fără hotar, din sine, printre cei ce sunt înrădăcinați în Sine „cine... și mai cine... tu erai tată”. Simboluri grăitoare despre toate încercările prin care trecem pentru a nu lăsa alte urme decât „statui transparente”: nordul „înghițit” al ființei, iubirea în loc de umbră, permisul (codul, încifrarea, mereu o taină dincolo, tăinuire la care numai noi știm accesul), „tăcerile bilete de liberă trecere” în „orașul din mijlocul pământului”, miezul acela de spirit întors în lumină, unde „verdele bagio” al vieții nu are locuri goale, căci „toate veneau de la sine”. Șarpele, „brățara vie”, senzual, într-o dublă apariție mereu, dătător de viață dar și de moarte, aici își ia libertatea la încheietură. Sensul se nuanțează nu spre zbor al păsării, cu spre agățarea ei de linia orizontului, prinderea ei acolo unde pământul se întâlnește cu cerul, sufletul-pasăre acolo pare să rămână suspendat. Imagini duale create prin derularea a două vieți, ori poate mai multe („și mai cine”), nu aici este cheia. „Spălarea pe mâini” înainte de a face dragoste, spre a lăsa colbul de pe trup, păcatul posibil, și dragostea să fie înspre orizont.
Călătoria se reia, firesc. În ultima strofă, unde claritatea imaginii, a trăirii și a sensului este fără umbră, „călătorul” lasă o piatră rară de liric prin care femininul este decantat până la esențele originare și își regăsește tatăl, creatorul, protectorul, continuatorul existenței.

„apoi am plecat din orașul cu statui transparente
viața era pe undeva pe la mijlocul trenului avea loc lângă geam
între un rondo violet și zgomotul nordului
toamna îmi creștea muguri de poeme sub piele
tu erai tată”


Dimensiuni polare, mereu în spirale de sens, imagini dublate mereu de un negativ, reușita unei linii melodice în armonie, toate aceste cuvântări ale poetului spre lumea interioară și spre cea de dincolo de el poartă acum semnul meu de încântare și de prezență aici.

 =  Calculatorul nu îmi primește comentariul
Nicolae Diaconescu
[30.Aug.05 23:26]
Am încercat să trimit un comentariu și calculatorul nu vrea să-l primească. Am să-l transform într-un foarte scurt articol.

 =  intreb
corina dragomir
[31.Aug.05 00:00]
e cumva vițeversul lui Biagio Lo Verde?

 =  orasul din centrul pamantului
Adina Batîr
[31.Aug.05 01:12]
S-au zis multe despre poemul tau, Alma, fiecare suflu aducand noi descifrari si incifrari misteriosului verde... Am simtit aici un anotimp intreg, un vartej de stari rare, asa cum e spre exemplu imaginea tatalui ca o intoarcere meditativa in timpul renasterii si al aducerilor-aminte. Orasul din centrul pamantului e un suflet-adiere.

 =  iartä...
mircea lacatus
[31.Aug.05 02:11]
urmeazä pädurea de aramä si orasul din centrul pämatului...
frumos...
alina iartä-l m pe emir päcätosul...tu stii cä nu a vrut sä fie räu...

 =  comentatorilor mei, cu mulțumiri
Alina Manole
[31.Aug.05 02:22]
Liviu, voi modifica, ai dreptate, sună mai bine cum ai spus tu, locul este în plus.

Virgil, superbă fotografia, interesant e că verdele pe care mi l-am imaginat este verdele frunzei din mâinile copilului.

Andu, într-adevăr, e un text viu, are suflu vital, poate e de la verdele crud sau poate pentru că translează confuzia între trecut și prezent.

Dana, sunt alchimii, interferențe, gânduri, toate într-o cromatică vie în sensul obișnuit al cuvântului, vie pentru că poate merge mai departe.

Ela, mereu sunt spirale, mereu ne întoarcem în rădăcini, în centrul pământului, căutăm suflul cu care am traversat un trecut și un prezent care ne scapă printre degetele cu urmele nenumitelor sentimente.

Nicolae, îmi pare rău pentru comentariul netrimis, dar uneori și un semn este de ajuns.

Corina, titlul nu este nici un vițăvers (nu știam de vițăvers, acum am văzut că e aproape același verde), mi-am imaginat un rucsac în care aș putea căra o viață întreagă. Ascultam Biagio. De obicei, scriu pe muzică clasică.

Adina, orașul din centrul pământului ar putea fi orașul din sufletul fiecăruia, realitatea, adevărurile, proiecțiile fiecăruia.

Mircea, îl iert, dar nu știu pentru ce.

Vă mulțumesc pentru aprecierile și cuvintele voastre, aici.

 =  cand verdele
Gabriela Marieta Secu
[31.Aug.05 09:01]
cand verdele infrunzeste călator printr-o lume asa cum o vede sufletul tau, comentariile sunt de prisos... asculti pasii cuvintelor si te imbeti de imagine... felicitari

 =  de lîngă geam, viața
Victor Turburea
[31.Aug.05 17:48]
vorbind de poezie, pentru Alina "toate vin de la sine"

+ pasare de linia orizontului, dar o pasare rara
Cristina Hasse
[01.Sep.05 00:55]
Tiii, tot mai rar comentez in ultima vreme, dar de data asta nu ma pot abtine: Doamne, de cand astept o poezie ca asta, de cand astept aceasta pelicula in cuvinte sa mi se proiecteze undeva pe un perete sensibil acolo inauntru... Parca as mai fi intrat o data intr-unul din muzeele de mai alaltaieri (am fost la muzeele de arta de la Bonn).

 =  .
Claudiu Banu
[01.Sep.05 10:52]
Alma eu nu am percutat la text. Nu l-as cumpara ca sa zic asa. Taietura pe versul 1 este gresit realizata, nordul si albastrul metautilizate de tot siteul ma fac sa devin sceptic inca din start(plus ca repetitia in 2 versuri a nordului abstract denota cumva o limitare a vocabularului poetic, si sunt convins ca nu e cazul). Cu toate acestea am dat credit pana la final unde odata ajuns nu am rasuflat usurat, ci dezamagit. Este un poem mult prea afectat de el insusi. Poate nu pentru site, dar pentru un poem da.Asa se vede acum, de aici, din postul acesta de cititor.

 =  alte răspunsuri, cu mulțumiri
Alina Manole
[01.Sep.05 15:53]
Gabriela, pașii uneori cresc verdele ierbii, când rădăcinile ating cerul cuvintelor.

Victor, oricum toate vin de la sine și probabil că mai importantă e înțelegerea.

Cristina, ai dreptate, e un text de muzeu, uneori mai scriu și poeme în rochie cu crinolină. Piesele de muzeu rămân, chiar dacă nu le cumpără nimeni.

Claudiu, un poem nu trebuie să fie comercial. Titlul poate că da, dar poemul nu. Scrii atât cât ești la acel moment. A scrie un poem comercial înseamnă a te vinde pe tine însuți. Desigur că tu știi cât de mult și cum îmi gândesc textele și că fiecare cuvânt își are un loc și un rost. Nu înțeleg legătura între ce scriu eu și "metautilizările" de pe poezie.ro, te înseli dacă tu crezi că mă înfluențează ce se scrie aici. E un text aproape personal, fiecare se regăsește atât cât e cazul. Voi restructura primul vers.

Vă mulțumesc pentru aprecierile și cuvintele voastre, de care voi ține cont, așa cum s-a întâmplat întotdeauna.

 =  completare
Claudiu Banu
[01.Sep.05 16:59]
Aici e probabil vorba și de concepția fiecăruia despre poezie. Pentru ca eu cred ca poezia trebuie sa fie (și) comercială, altfel nu isi va indeplini scopul in lume. Desigur exista si cititori care dau (oricum)credit unui nume, unei pre-conceptii despre autorul (emițător) dar de cele mai multe ori conteaza textul si felul in care transpare mesajul transmis de poet (emitator). O poezie fără cititori nu mai este în mod necesar o poezie, e cel mult o creatie. Si de creatori e plin site-ul , probabil ca sunt peste 13-14 000..iar poezia este putin mai greu de localizat in acest context. Enfin, o in urma celor de mai sus sunt convins ca voi fi gresit inteles de multi dar nu am la dispozitie timpul necesar pentru a dezvolta. Daca fiecare autor mare ar scrie numai atât cât este probabil că biografismul ar predomina in arta. Ori, nu este cazul. Poți să creezi fără să te re_creezi strict ca persoană. Cu multă vreme în urmă scriam un poem despre un eu aflat la mormântul tatalui meu, și primeam chiar și condoleanțe pe site. Mă rog, tatăl meu e destul de viu și destul de bine. Important era că textul acela era scris cu elementele mele, cu imaginile mele, nu cu cine eram eu. Aici tocmai asta ma deranja pe mine, elementele (albastru, nord, nenumite sentimente, muguri de poezie, statui transparente) mult prea comune sa mai fie strict ale tale. Bininteles ca nu te vinzi pe tine, sa fim seriosi. Daca o sa imi spui ca scrii strict pentru tine, atunci te las in pace si plec mai mult decat trist din pagina ta.

 =  >> Claudiu
Alina Manole
[01.Sep.05 17:45]
Elementele de care amintești sunt întâlnite în textele mele de acum doi ani și acum un an, le-am reluat aici, cu un anume scop. Am mai spus asta cândva, nu mă abțin să scriu azi cu "statui" pentru că a mai scris ieri altcineva de pe poezie.ro. Iar acesta e un text "retrospectiv". Ce scriu pentru mine e în sertar. Repet, scrii cu ce ești, în sensul pe care l-ai expus și tu mai sus. Nu că ești profesor, inginer, medic etc., ci cu ce ești ca spirit. Mulțumesc pentru comentariu și critică.

 =  Alina
Negru Vladimir
[01.Sep.05 18:50]
Stii ce nu mi-a placut? Facilul liantului intre "incheietura" si "bratara"... un "determinism" banal, treaba cu repetitia nordului... ce e un repere de doua ori afirmat decat o piatra de mormant?
"tăcerile bilete de liberă trecere domnule permisul
sau inima dumneavoastră doamnă"... tema relativ uzitata...
Ideea e buna, poemul poarta marca ta Alina care nu poate fi decat buna... in rest imperfectiunea face parte din noi... si ma gandesc ca statuile tale sunt imperfect de transparente.

 =  >> Vladimir
Alina Manole
[01.Sep.05 22:32]
Vladimir, mulțumesc pentru trecere. Voi ține cont de sfaturile tale, cândva.

 =  bune si rele...
dorin cozan
[26.Sep.05 15:41]
imi aminteste de ceva...(o poezie). Critica= ideea textului transpare prea usor. Apreciere= figuri de stil interesante

 =  Lăsând la o parte culoarea, despre un "cine" care face tot jocul
Călin Sămărghițan
[19.Dec.05 22:16]
Mai există o poezie în poezia de mai sus. Citiți ultimul vers al fiecărei strofe. Și astfel înțeleg lipsa oricărei punctuații; ar fi fost foarte dificil de separat/relaționat versurile răzlețite la capăt de strofă.

P.S.
Pățania lui Claudiu Banu, relatată mai sus, "e de comă" (urăsc expresia asta, dar aici parcă sună bine).




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii și să te autentifici.

Înapoi !