| = dimineata si ploaia | Codrina Verdes [27.Aug.05 11:21] |
| Ai creat aici o imagine sumbra a orasului, poate e de vina chiar ora. O tristete iremediabila, totul e vechi ("vopselele sunt estompate", "saloanele sunt spălate până la negru", "indicatoarele pentru viață au ruginit", "e-atâta izolare și frică și mucegai între pereții străzilor") si suna ca o amenintare, ca un S.O.S. Nu ma pot desprinde insa de un vers: "ploile târâte de cer prin intersecții nesemaforizate". La semnalul urmator, va mai trece o ploaie:) | |
| = Codrina | Dana Lucaci [27.Aug.05 11:38] |
| Uneori orașul traversat la orele pustii, din noi, din el, are o altă imagine. Știrile auzite, străzile, intersecțiile, schimbările, nașterile pe alte culoare, morțile în alte saloane. Și așa mai departe... Mulțam pentru cum ai simțit ploaia aceea. Drag, Ela | |
| = innocence | Alina Manole [27.Aug.05 12:10] |
| Bun finalul, dar fără 'o iau la fugă'. În penultimul vers, etaje cere un atribut, altfel nu ține. În rest, nu înțeleg de ce lași atât spațiu între strofe. încât fug de viața repezindu-se în sus blocurile au deja prea multe etaje (gipsate, de exemplu) între ferestre zdrăngăne moartea la ora cinci | |
| = Alma | Dana Lucaci [27.Aug.05 12:17] |
| Mulțumesc pentru corectare (al doilea "n" de la innocence lipsea) și pentru sugestiile propuse. Nu pot adăuga un atribut. E îndeajuns ca sunt prea multe etaje. Nu contează cum sunt, gipsate, din aluminiu, piatră sau chirpici. Ci sentimentul că nu se sfârșesc, că ești mic într-un fel de zgârie-nori al răului. Acesta era mesajul. Mi-a plăcut versul modificat de tine "încât fug de viața repezindu-se în sus" și l-am inclus ca atare. Spațiile dintre strofe, la anumite poezii, simt că sunt necesare pentru delimitarea unui respiro între tablouri sau stări, sau pentru a marca treceri dintr-o dimensiune în alta. Voi reflecta la a le reduce uneori, dar acolo unde simt că e bine să își aibă locul, le voi păstra. Mă bucură să fiu citită astfel. Drag, Ela | |
| = orasul care da frisoane(cu plus si ceva minus) | Costin Tănăsescu [27.Aug.05 21:25] |
| nu inteleg de ce trebuia sa ne spui ca intersectiile sunt "nesemaforizate", ti se pare poetic acest cuvant? "nesemaforizat" iti produce vreo stare anume? excelent versul:"zâmbetele oamenilor au deja gratii", pe gustul meu... nu imi place de asemenea "...să vând culoarele roșii ale nașterilor...", prea multe amanunte... nu cred ca era nevoie de atatea precizari(opinia mea desigur.) In rest... un poem de "recomandate". mi-a placut lumea in care ti-ai construit versul construind o lume. mesajul este tragic, mi s-a strans inima. pentru mine copiii inseamna absolut totul. orasul tau imi da frisoane, asta inseamna ca ai reusit. cu drag, Costin T. | |
| = P.S. | Costin Tănăsescu [27.Aug.05 21:26] |
| nu vrei sa-ti schimbi numele? te-ai uitat atent la el? sorry pentru offtopic | |
| = Costin | Dana Lucaci [27.Aug.05 22:06] |
| Despre copii care pier în brațe sau despre maternități unde se moare se poate scrie fiindcă se trăiesc, într-un realism frisonant sau dureros de viu. Știu că sună rău "nesemaforizate" (mai apare prin poeziile moderne), însă în acest decor descris aici, decupat din realitatea orașului la 5 dimineața, cred că se poate trece peste stare. Fiindcă nu o stare am exprimat de astă dată. Despre cealaltă sintagmă, mă voi gândi dacă voi modifica acel roșii, deoarece intră în cromatica poemului - se poate observa că am ales în acest "tablou" anumite culori, cu semnificațiile lor implicite. Desigur că accentuarea deranjează, și știam acest lucru, dar într-un realism frust se poate suporta și asta. Da, mesajul este tragic, pe deplin. Uneori ni se întâmplă și tragicul, nu doar comicul, dramaticul, banalul etc. Nu uita, lucrez cu copii suferinzi, uneori chiar pe moarte, simt intens asta aproape zilnic. Mulțumesc pentru acest pasaj atent prin poezia unei dimineți prea timpurii. Și, în privința numelui, a fost o decizie în 3 oameni și 30 secunde. Numele "Lucaci"... îl poartă destui români. Știu ce cuprinde, asta este. Nu mai schimb, cât voi fi pe agonia, așa va rămâne numele meu, aici. | |
| = străini în brațe de asfalt | Livia Ștefan [27.Aug.05 22:56] |
| Ela, într-adevăr, orașul ne conferă aura aceasta de anonimat, putem sta liniștiți cu gândul că nimeni nu va dori să se aplece peste umărul nostru și să ne întrebe de vreme, de copii, de săntate... de altfel, nici noi nu facem asta. Suntem doar străini pe aceeași stradă, la același magazin, în același bloc turn, unde ghena este mai mereu stricată. M-a impresionat poezia ta; dar aveai un alt stil, erai mai optimistă, mai visătoare... probabil am lipsit eu prea mult pe-aici și nu am observat de unde transformarea... Acum nu îmi doresc decât o ploaie. Cu drag, Livia | |
| = moartea poeziei | Virgil Titarenco [27.Aug.05 23:37] |
| eu zic că dacă te preocupă problema scrie un articol sau înființează o fundație dar lasă poezia, nu o avorta și pe ea asfixiind-o prin exces de contextualizare și expresii anecdotice de genul "moartea la ora cinci". ăsta pare titlu de foileton din anii 60 | |
| = innocence se întoarce | Alina Manole [28.Aug.05 00:17] |
| Despre moarte, las-o la ora cinci, mai rău sună numele, schimbă-l. Eu n-aș accepta să hotărască altcineva pentru mine. Never, vorba ceea. | |
| = răspunsuri | Dana Lucaci [28.Aug.05 00:45] |
| Livia, ai simțit poemul din toate perspectivele și asta mă bucură. Fiindcă oricât de nereușită este sau nu o poezie, mesajul ajunge aoclo unde poate ajunge. Mulțumesc, vei găsi și schimbarea. Virgil, mulțumesc pentru intenția bună. Poate că este una din gafele mele de a scrie ceva bun într-o formă aproape neplăcută unor oameni. Dacă titlul este prost ales ori dacă finalul "zdrăngăne moartea la ora cinci" nu este congruent cu anumite stiluri, asta nu este decât limita mea, probabil. Alina, numele și nick-ul meu sunt schimbate și cu acordul subsemnatei. Nimeni nu alege pentru mine ce am eu de ales rațional și conștient. Și am comunicat asta pe toate căile de acces posibile. My innocence is steel true, for ever. Ela | |
| = un titlu care atrage | Preoteasa Marinela [28.Aug.05 03:10] |
| Titlul atrage foarte mult cititorii, intru și eu în această categorie. Este un text interesant. | |
| = zâmbetele oamenilor au deja gratii | Mușat Dana [28.Aug.05 10:52] |
| Ela, trebuie sa recunosc faptul ca atunci cand am vazut titlul textului m-a dus gandul la stirile de la ora 5. Poezia asta mi se pare o plimbare printre cuvinte, facand cercuri in jurul copacilor-cuvinte si a bancilor-cuvinte. dam asa il vad eu. Ai imagini frumoase, care atrag privire, ca de exemplu: "desfigurat un înger îmi cere să vând culoarele roșii ale nașterilor" sau "îmi alunecă șăgalnic în timpan o copilă de șapte ani". Ceea ce e interesant este versul poeziei-lung, dar bine structurat. textul propune o linie melodica in primele versuri pe care apoi o respecta si asta e foarte bine. drag, Dana | |
| = Marinela, Dana | Dana Lucaci [28.Aug.05 13:27] |
| Marinela, un titlu acum arată o realitate, dincolo de metaforă. Mulțumesc pentru locul pe care ți l-ai ales. Te aștept mai departe acolo unde simți. Dana, ai intuit bine. Undeva existau și anumite știri de la ora 5, însă era a.m., nu p.m. Plimbarea era de fapt un drum, acre s-a transformat într-o poezie. Altfel decât felul meu de a scrie până acum. Inspirația a fost orașul, o anume imagine a lui, la o anume oră, cu întâmplările ce mi se întipăreau pe retină și mai departe. Versuri lungi am ales să scriu în ultima vreme, uneori le pot structura bine, alteori nu. Da, este esențial pentru mine melosul unui poem, alături de alte expresii. Mă bucură să văd cât de limpede îți este acest poem. te mai aștept. Ela | |
| = părere | Liviu Nanu [28.Aug.05 13:52] |
| Întîmplător cunosc subiectul, știu de ce ora 5 și de ce copila are 7 ani așa că am citit cu alți ochi poezia ta. E foarte personală de aceea nu poate fi recepționată cum trebuie decît de un segment restrîns de cititori. Cu toate astea ea transmite o emoție și pentru asta îmi place. | |
| = Liviu | Dana Lucaci [28.Aug.05 17:53] |
| Orașul. Toți îl trăim, foarte personal. Toți îl descriem, după întâmplările noastre, după imaginile care ne rămân. Citind aici și cel ce știe, și cel ce nu știe, desigur simte viața pe care am încercat să o descriu aproape de răsărit, în felul meu, atunci. Mulțumesc, Liviu, pentru că ai simțit emoția dincolo de metalicul cuvintelor. | |
| = octopus-missing innocence for ever | carmen mihaela visalon [28.Aug.05 18:52] |
| Ela, Am spus-o de o mie de ori, eu nu stiu sa citesc decat cu sufletul. Ce rost ar avea sa ma supun unor canoane, care odata nascute, sunt sortite mortii.Simt poezia ta ca pe un strigat. Titlul imi sugereaza gustul rosu-amar al mortii, pe care alienarea si nasterea ni-l ofera cu pesmeti,in momentul de bilant al zilei- ora 5. "nu mai aud orașul bulevardele adorm cu fața la pământ"- ma duce cu gandul la tao, care nu mai este tao si de aici mai departe la o acuarela, in care fintele de lumina au ramas doar "vopselele estompate sub ploile târâte de cer prin intersecții nesemaforizate"- la discretia in-out bolizilor cu zambete ingradite.Saloanele-spalate pana la negru, in astepatrea copiilor, nu cred ca ar trebui sa supere pe nimeni, pentru ca, inca din vremea dacilor, asa sunt... Pentru mine, fiecare vers are sens, pentru ca am oarece competenta in citirea indicatoarelor ruginite. Cu drag, c. | |
| = Carmen | Dana Lucaci [28.Aug.05 20:27] |
| Când poți descifra până și indicatoarele ruginite ale vieții dincolo de literele unei vieți înnoptate, atunci înseamnă că în sufletul tău este încă loc pentru poeme cu sens fără interdicție. Mulțumesc pentru felul în care dai deoparte șabloanele gândirii noastre cele de toate timpurile. Ela | |
| = Ela | carmen mihaela visalon [28.Aug.05 20:33] |
| Eu iti multumesc tie, pentru toti pescarusii- si nu numai, care mi-au ajutat sufletul sa nu rugineasca de tot. Cu drag, c. | |