| = am crezut că nu mai pot respira... | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| "te doresc goală de toate acestea nud desăvârșit să mă poți binecuvânta doar tu poezie știi să-mi primești capul în mâinile tale" Am crezut că nu mai pot plânge, că nu mai pot respira, că simt suferințele "ca o fiară nimicind ritmuri dezgustată cu sufletul pribeag", rătăcind prin versurile tale aproape fără puls în ritmul lor, unde mi-am lăsat suflul ca-ntr-o cameră de reanimare, "hăituită de țipătul păsărilor te hrănești din nostalgia cerurilor ascunse sub riduri zvâcnești uneori în aduceri aminte răspândită prin nevoile leșurilor putrezite alteori te ascunzi prin smârcurile mocirloase de teama voluptoasă ce se scurge prin vene". Maria, după acest poem, în care Thanatosul își lasă targismul Poeziei, eu nu mai pot aduce decât reînvierea mea de acum mai bine de douăzeci de ani. Îți mulumesc pentru această lectură, din înaltul luminilor eu îți strălucesc o stea azur. Daniela | |
| = invat sa numar cu tine | Marinescu Victor [05.Jul.05 13:08] |
| incerci sa opresti timpul prin versuri si sper ca intr-o zi vei reusi printr-o joaca de copil. cu drag, Victor | |
| = Poezie cu masti | razvan rachieriu [05.Jul.05 14:20] |
| Este o poezie postmodernistă ,cu metafore originale grele de sensuri, împrospătată de “respirația de copil” într-un joc matur cu ideile și conceptele poetice. “Golul lăuntric” se umple “de frigul adânc al singurătății” și de canicula neliniștii complicată de sondări metafizice. “În funcție de renunțări” , de îndoieli, entuziasme cu mulțumiri sufletești și avânturi cu încântări de reușite, poezia își poartă măștile pictate în culori de vers și “cu parfumuri fierbinți “ de voluptăți poetice. Peste rănile lăuntrice poezia pune balsam, este altarul la care se închină poeții. Din minciună să facem mormânt peste care să se așeze zorii unui început mai bun “transformând visurile în păsări” cu speranța călătoare printre anotimpurile lăuntrice. | |
| = știi să-mi primești capul în mâinile tale | Maria Prochipiuc [05.Jul.05 14:47] |
| Daniela - am crezut că nu mai pot respira... și eu am pățit la fel după ce-am citit ce-am scris priveam și nu-mi venea a crede, asta e , cred că ai înțeles atât de multe din gânduri poate sunt, dacă poezie nu e, oricum am încercat să lepăd de pe mine tot ce este dincolo de cuvinte, tot ceea ce umbrește acest cuvânt numit poezie. Mă bucur că te-am regăsit acolo la aceste cuvinte ale mele si mai ales că ai înțeles mesajul. Victor – ce mai pot spune dacă tu esti lângă mine atunci când de multe ori mi se încurcă bilele numărători , atunci când sar peste doi și ajung deja la trei, atunci când gândurile mele devin încâlcite, există cinea ca într-o joaca de copil să le așeze într-o anumită ordine. Și nu uita asta vreau să opresc timpul și să te aștept… Răzvan – ohoooooo! Postmodernistă? În sfârșit! Știi scriu fără a mă gândi la un anumit curent sau stil ( mi-ar place să scriu cu rimă, dar imi este greu)și tu ai descifrat frumos, ai dat interpretări neașteptate, da dincolo de cuvinte există o simbolistică și poate cea mai interesanta interpretare mi se pare: Peste rănile lăuntrice poezia pune balsam, este altarul la care se închină poeții.Mă bucur enorm ca tu reușești să treci dincolo de vers, dincolo de cuvânt, cauți sensurile … | |
| = "...Capul in mainile tale..." | Vali Nițu [05.Jul.05 20:19] |
| Maria. Poezia ne primeste, ne aseaza la masa si ne ospateaza. Uneori foamea de scris e "satul". ValiN | |
| = Gradus ad Parnassum | Magdalena Dale [05.Jul.05 22:02] |
| Sub riduri se ascund ceruri, iar sub mască se ascunde frigul singurătății, dar dincolo de "leșuri" și "duhori oribile" rămâne căutarea de sine a unui suflet pribeag.Uneori prin cuvânt oprim frumusețea unei clipe și atunci ne odihnim sufletul în mâinile poeziei. Din păcate timpul nu iartă, merge înainte ne fură cu el viața lăsând în urmă doar cuvintele ca niște fotografii îngălbenite de vreme a unor clipe de suflet trecute... Dacă în fiecare clipă a vieții ne-am aminti cât suntem de trecători, poate am trăi mai frumos, iar timpul nu ar mai fi un dușman atât de crud! Singurul refugiu a unui suflet sensibil rămâne arta sub toate formele ei care este un pas către Parnas unde domnește Apollo cu muzele... Drag, Magdalena | |
| = Popas de suflet în lumea poeziei | Magdalena Dale [05.Jul.05 22:01] |
| Când sub fiecare rid se ascunde un cer,iar sub mască se răzvrătește frigul adânc al singurătății vine vremea să ne așezăm capul în mâinile poeziei. Un mic popas pentru un suflet pribeag în căutare de sine. Poezia ta este ca un strigăt de dragoste pentru artă, care nu ține cont de timp și de treceri. Frumos de învășori în cuvinte cu sensuri adânci ce lasă semne de întrebare și de meditație asupra condiției umane! Drag, Magdalena | |
| = spirit | Elena Albu [06.Jul.05 08:36] |
| In relatia ta cu poezia esti foarte tanara, simti fara nici un fel de rid, asa incat citindu-te am avut senzatia uneori ca esti mai tanara decat mine. Curand am vazut o fotografie pe site care mi-a aratat ca in realitate nu e asa. Fizic doar...Fiindca poezia ta poarta amprenta unui spirit foarte tanar, in cel mai bun sens al cuvantului. | |
| = ... | Felicia Baltag [06.Jul.05 16:06] |
| "În țara coioților ce nu se pot hrăni cu dragoste" – un titlu foarte bine ales care înglobează într-un tot unitar cele trei etape ale poeziei. La început atmosfera e liniștită, poezia își deschide poarta sufletului și ne lasă să pătrundem dincolo de cuvinte – aflăm că în spatele acelui zâmbet sincer "respirație de copil" ce ne face viața mai frumoasă există multă durere "rafalele plânsetelor înăbușite". Pentru ea a crea nu înseamnă altceva decât viață "vrea să se înalțe în revărsatul zorilor din golul lăuntric". În cea de a doua etapă glasul e grav – ne este prezentată o adevărată răzvrătire, un dialog direct către pasărea poem. Câteva expresii care mi-au atras atenția: "ca o fiară nimicind ritmuri dezgustată cu sufletul pribeag îți cauti numele// în fiecare anotim îți schimbi masca…" "duhoare oribilă împrăștii uneori din trupul însângerat de istovirea mâinilor călău// adu-ți aminte că nu te poți depăși pe tine însăți când din rana mea vrei să-ți faci balsam / altar". Finalul, din punctul meu de vedere, are două părți: prima e cea în care poezia acceptă îmbrățișarea palmelor călău, dar, cu o singură condiție "te doresc goală de toate acestea" – acestea fiind măștile. "doar tu poezie știi să-mi primești capul în mâinile tale" – ultima parte în care regăsim atmosferă de la începutul poeziei – doar versul e cel ce te cunoaște, cel cu drepturi depline asupra ta. | |
| = "adu-ți aminte că nu te poți depăși pe tine însăți când din rana mea vrei să-ți | Ana Suter [06.Jul.05 17:03] |
| Un joc fara sfarsit intre bine si rau, sporit de o necesitate, aproape dependenta, de cuvantul scris. Chin. Starea poeziei din noi si lupta ce o ducem in mod repetat cu simtirile, prea grea pentru ca la sfarsit sa mai putem suporta o deceptie. Meditatie si contemplare asupra conditiei poetului in raport cu creatia. Starea de bine, apoi chinurile, importanta creatiei si gustul de sare strans in cerul gurii. în fiecare anotim îți schimbi masca în funcție de renunțări și dezechilibru As zice in fiecare minut si in fiecare vers apare o intrebare si mai este pusa o masca, prinsa bine la locul cuvenit. doar tu poezie știi să-mi primești capul în mâinile tale Sa ne fie alinare, zi si noapte, apa si paine. Hrana de suflet Placut mult. | |
| = nud desăvârșit să mă poți binecuvânta | Maria Prochipiuc [02.Oct.05 19:06] |
| Vali – desigur că poezia e cea care ne primește așa cum suntem noi, ne ospătează, își arată toată dragostea și drept mulțumire eu vin și o îmbrac în cele mai urâte haine posibile, aici e totul… Magdalena – desigur că poezia poartă și ea diverse măști, măști care ne reprezintă în momentul respectiv, dar depinde mult de masca noastră. Eu cred mereu că în poezie îmi pot găsi acea stare de relaxare, poezia e ca o regină care poartă pe ea toate nestematele frumuseții, de asta poate am fost altfel aici. Timpul după cum spui tu nu ne iartă e un adevăr nu iartă pe nimeni , nici pe cel ce are acum 15, 25, 35 că de cei care deja au trecut peste jumatate din suta, timpul e cel mai prețios, e prețios pentru faptul că poate admira timpul celor care mai au de parcurs inca drum lung până la înălțimea vârstei lui, pentru fiecare timpul prezent e important, iar sufletul rămâne mereu tânăr în el nu se vor zbârci ridurile, nu vor curge nămeții pletelor, să ne bucurăm mai ales pentru faptul ca cineva de acolo de undeva ne-a mai dat un timp – ziua de azi să ne bucurăm de ea și întru e fiindcă e darul cel mai de preț. Elena – Tocmai ce spuneam mai sus referitor la suflet, e vorba de tinerețea sufleteasca, fiindca cea fizica contează poate în anumite împrejurări și apoi nimeni nu scapă de mularea timpului pe chipul lui indiferent cate mijloace am aplica, eu îi iubesc mult pe cei mult mai ridicați in nivelul anilor , ii iubesc ca pe niste copii și poate de aici nu-mi pasa de ce le mai multe ori ce varsta mi se așează pe umeri. Mulțumesc pentru aprecierea tinereții din mine, dar să știi că e un mare adevăr. Felicia- draga mea dragă, vreau să te văd și scriind, vreau să te aflu din nou aici printre cei pe care ii citesc, fiindcă îmi amintesc că la primul meu pas pe poezie, ai fost printre primii mei autori/autoare pe care ii/le citeam mă regăseam acolo la tine, era o lume în care mă simteam bine, era lumea potrivită cu starea mea sufletească și știu cu câtă dragoste m-ai primit atunci… Ai făcut o analiză amănunțită a poemului, desigur că se pot da diverse interpretări, tu ai ales varianta creativă, etapele și îmi place cum m-ai privit din acest unghi, era bine dacă îmi găseai și carențele fiindcă ajută mult pe viitor ( cât viitor, Dumnezeu știe, spun și eu ca Adrian cat mi-o da Dumnezeu zile ) O analiză atât de completă încât eu sigur nu mai pot spune nimic, decât că mulțumesc pentru aplecarea asupra cuvintelor și căutarea de noi sensuri. Ana - cred că așa trebuie să fie creație jocul dintre bine si foarte bine, dar fără rău nu am ști aprecia binele , așa că răul e ceva necesar uneori, răul venit de la alții te face să-ți verifici comportamentul tău să vezi din acest rău cât ai și tu în tine. La fel ca Felicia ai venit și tu cu o analiză expresivă a versurilor mele și ai subliniat esența lucruilor, ai simțit acele subtilități așezate acolo. Și da: doar tu poezie știi să-mi primești capul în mâinile tale | |