| = amarui-acrisoare | Marinescu Victor [21.Jun.05 12:53] |
| nopti in mere amarui-acrisoare imi vor desena omul de zapada cu ochii mari si negri, goliciunea mi'o vor ierta si'mi vor aduce frunze. la ce'mi trebuiesc mere dulci? mi'a facut placere sa te citesc! | |
| = pe-aici | Costin Tănăsescu [21.Jun.05 14:18] |
| cu acest poem ai oferit cititorului tot ce si-a dorit. o imagine frumoasa, un miros placut(de tei), o poveste stranie care are lipici. primul vers este sublim, nu cred ca am mai citit ceva asemanator, un poem de dragoste fara dubii... o dragoste neimpartasita cred eu, mereu inversa... dar tu... ai face orice, ai renunta si la maini si la ganduri(cam greu zic eu...) pentru acest Adam ce-ti aduce mere dulci, compensatorii... poate fiindca stie ca nu-ti plac, ce crezi? multe de spus dar ma opresc aici nu stiu din ce motive. incantat sa te citesc, drag, | |
| = o poezie frumoasa | Musat Dana [21.Jun.05 17:55] |
| Vai de mine! Eva iti da si tie sa musti din marul ei...ma rog, de-asta exista femei, nu? :) Puritatea dorita(a ei, evident) ai redat-o frumos in primul vers: "când sunt cu tine trupul tău ninge", iar mirosul florilor de tei se amesteca dulce(perfect aproape) cu muzica albastra. O poezie frumoasa. cu drag, dana | |
| = Thais Teodorescu | marina toma [21.Jun.05 19:02] |
| Ar fi ceva aici dar e prea adanc ascunsa sub catifele, fluturasi si brebenei. Goliciunea, marul, faptul ca-ti plac merele acrisoare si noptile, etc, mie imi par chestii fara semnificatie...Singurul lucru pe care l-am gasit interesant e simbolul omului de zapada care nu-ti iese asa cum ar trebui. Aproape toate povestile "in doi" incep prin tinjirea dupa celalalt cu toate calitatile si defectele pe care le are, trec o vreme printr-o camaraderie in care acceptarea exista subtil si se transforma apoi intr-un proces interminabil de modelare reciproca, confundabil cu un razboi mai degraba decat cu vreo dragoste. Fiindca dragostea inseamna acceptare neconditionata si cati dintre noi suntem capabili de asta si pentru cata vreme? | |
| = "mă grăbesc să fiu femeia lipsită de mâini și gânduri" | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| "în anumite nopți îmi cert goliciunea te scriu te scriu apăsat și fiecare literă mușcă sonor din mărul care zici că e inima ta mi-au plăcut întotdeauna nopțile și merele amărui-acrișoare dar tu îmi cumperi de fiecare dată mere dulci" Marturisiri intre stari, cuvintele vin ca niste albe treceri dincolo de pragurile controversate ale asteptarilor si neimplinirilor. Metaforele la inceput usor stingace ni se deschid ca florile de mar "acrisor", poeta simtitnd parca fiece gust al liricului atunci cind il trece prin sine, spre cititori. Niciodata merele-gind nu se vor fi gusta la inceputul poemului. Frumos, Thais, mi-ai lasat spatiu deschis simturilor si metaforizarii lor. Esentele se vor decanta usor. Ela | |
| = ajuns tarziu | florin bratu [22.Jun.05 10:42] |
| nu poti lasa decat semn de incantare, ptr cele ce s/au spus deja si pentru lovirea cuvintelor tale cu gust de mere "amărui-acrișoare" ce lovesc acolo unde trebuie. placut | |
| = multumiri | Thais Teodorescu [22.Jun.05 14:34] |
| multumesc, fiecaruia in parte, pentru felul in care a inteles gandul meu Victor, esti aproape, neasteptat de aproape, chiar aici unde miroase prea mult a tei Luv, ai spus ceva care m-a facut sa pricep ca atunci cand ne oprim fara sa stim de ce o facem, atunci, si nu altcandva, este timpul pentru ramas bun. la fel o fi si in dragoste. nu trebuie sa asteptam motive pentru a pleca Marina, daca in structura noastra este inscrisa si aceasta aceptare neconditionata, atunci ea va ramane acolo pentru tot restul vietii indiferent de imprejurari. Merele erau de fapt acele inimi usor amarui-acrisoare, care, paradoxal poate, dau gust atunci cand te astepti mai putin Ela, uite acum gandesc la faptul ca marturisirea poate fi asociata cu alb iar asteptarea cu albastru. imi place jocul intre culori, stari, si cuvinte. este fantastic sa poti combina culorile cu sufletul Florin, ajuns tarziu? ma indoiesc cred ca iti este familiara aceasta esenta amarui-acrisoara, nu? | |
| = de citit | Liviu Nanu [22.Jun.05 15:03] |
| O poezie deosebită, pe placul meu. Sau cel puțin asta a fost senzația primei lecturi. Interesant este că, aprobînd un comentariu la ea, s-a nimerit să încep lectura cu ultimul vers. Care m-a curentat. | |
| = Liviu | Thais Teodorescu [23.Jun.05 14:09] |
| multumesc pentru trecere si cuvinte. am si eu obiceiul asta de a lectura uneori incepnd cu ultimul vers, si aproape intotdeauna descopar noi sensuri | |
| + spre recitire | Andrei Horia Gheorghiu [02.Sep.05 05:25] |
| nu stau să povestesc cum am ajuns aici sau de ce așa târziu. nici nu contează. ce m-a surprins este cât de mult diferă simbolurile pe care fiecare le-a găsit aici, distanța dintre ele. spunea cineva mai sus că simbolul omului de zăpadă nu-ți iese așa cum ar trebui. și are dreptate: are ochii prea mari și prea negri, thaiis, nu ți se pare? și ca să nu plec mișelește făcând doar aprecieri asupra comentariilor altora, mie mi s-a părut că poemul tău vorbește despre realitate și despre diferența între ea și poezie. realitatea este congruentă, seacă, dulce. poezia își permite luxul să fie amăruie, zemoasă, incongruentă. cu ea însăși. cu fiecare cititor în parte. cu fiecare zi în parte, în care o culegi din "raft" spre recitire. | |
| = multumiri pentru vizita, ganduri si lumina. le gasesc speciale | Lavinia Micula [03.Sep.05 00:17] |
| cuvintele ne definesc mai bine decat oricare alt accesoriu, indiferent daca ne dorim sau nu acest lucru. | |