| = !!! | Oriana [03.Feb.02 18:27] |
| Oh, un text fără puncte de suspensie ce spune atât de multe. Mi-a plăcut. | |
| = versiunea in culori | RaduLucian [03.Feb.02 18:44] |
| "ma doare iarasi locul ala in care stii ca se aduna toate lacrimile neplanse si nesiguranta dorintei pentru atingerea ta. sunt plina de furie pe mine, dar mai ales pe tine, pe soarele asta minunat ce nu se potriveste cu tendinta mea de autoflagelare. sunt plina de furie pe absenta cuvintele mele si mai ales pe strigatul de ajutor pe care nu stiu cum sa-l arunc catre tine. imagini se deruleaza cu incetinitorul, timp negru pe fundal alb. ca intr-un film prost ea isi dezveleste pieptul si-i spune lui: loveste-ma, si el ramane incremenit,incercand sa inteleaga si sa reziste tentatiei de a se intoarce pe calcaie si sa fuga. eroina cade, se tavaleste pe podea iar el ramane in spatele usii (e clar ca inca nu a plecat) asteptand ultimul ei hohot de plans care nu mai vine, asa ca ramane si asteapta, incercand sa nu isi puna intrebari, sa nu ii puna intrebari, incercand sa uite ce inseamna intrebarile, enervat de dezamagirea lui dar totusi alert, trist si dezamagit. alba pe negrul timpului incremenit, mananc floricele si privesc filmul asta in reluare, si fac semne cu cotul vecinului de alaturi (oare de unde o fi aparut?) si el se uita la mine buimac, inca nu e statia la care se gandea sa coboare. iar eu continui sa plang, sa mananc floricele si sa astept inceputul filmului. si ma doare totusi locul ala in care am adunat prea multe minciuni diluate in lacrimi si intre ele prea multe cuvinte nespuse si prea multa frica." | |
| = >Oriana | notquiteso [03.Feb.02 19:37] |
| ai dreptate, nici nu mi-am dat seama pana acum ca pun atatea puncte de suspensie. trebuia sa imi spui mai demult, desi probabil ca nu m-as fi putut abtine :)) cred ca totul tine de stare, fiindca uite, azi nu am mai simtit nevoia sa las ideile atarnand intre doua cuvinte. | |
| = >Radu | notquiteso [03.Feb.02 19:52] |
| versiunea in culori e chiar mai sumbra decat cea alb-negru. continuarea ar fi: eu pariez pe faptul ca negrul va muri in prima jumatate a filmului, ca eroina se va opri din ras ( sau din plans in versiunea color)in momentul in care va avea destule cuvinte si mai putine lacrimi neplanse, ca vecinul de scaun va cobora la unirii si ca eroul o sa dispara odata cu apusul soarelui, ca in filmele americane. dezamagit, si cu o mie de intrebari sub palarie. sau poate ma insel eu, si filmul asta nu e o reluare. | |
| = pt notquiteso si pentru toti ceilalti | Nora [03.Feb.02 20:52] |
| ...e atat de frumos spus tot...incat... nu cred c-as mai avea ceva de adaugat...doar ca stau si ma intreb...ce rost mai are sa-mi spun mie unele lucruri cand le spun altii atat de bine?!...tare frumos... | |
| = fara cuvinte... | Tao [04.Feb.02 14:26] |
| Cuvintele tale m-au rapit, m-au smuls din propriile mele ganduri trezindu-mi un sentiment de tainica bucurie. | |
| = Holograma-surround | Andy [07.Feb.02 19:12] |
| FARA CUVINTE (prelucrare holografica dupa variantele alb/negru si color) Imi simt inca pieptul de lacrimi, dar sufletu-mi zambeste! Manac floricele si rad si plang si-astept sfarsitul unui film care nu mai incepe. Mi-e teama! Totusi astept cu parul plecat pe umarul omului de langa mine, zambind. Inima mea de dor plange lacrimi palpaind ca un colt de lumina, peste rasete stinse, pierite ce gonesc in fundal. De undeva de sus, tare de sus, picura flori ca-ntr-un spot de lumina si eu curg spre tine, dar tu nu ma auzi. Tu crezi ca e un film prost, un film pe care l-ai mai vazut, fara sa intelegi ca suntem chiar noi protagonistii. Ma uit la tine de pe umarul tau si-ti vad doar fruntea aplecata spre mine. Lumina ne desparte si cu ea presara o mie de sunete aglomerate de-odata spre noi intr-un iures. Ma doare iuresul asta care-mi sfarteca inima si-mi lasa pe buze numai cuvinte pecetluite. Incerc un strigat spre tine, dar tu ma auzi de aiurea si vrei sa pleci sa ma cauti. Ma doare cuplit locul acela in care am strans amintiri despre tine si lacrimi. Imi dezvelesc sufletul sa vad, sa ma uit spre locul durerii mele, dar tu crezi ca-ti spun ca intr-un film prost: "loveste-ma!" fara sa stii ca deja ma doare. Imprejur se facuse intuneric. Deasupra chipului meu spotul de lumina pierea si el in palpairi molcome. Eram leganata de umarul tau si tu aveai fruntea plecata spre gandurile tale mancand floricele si lacrimi de-ale mele. Credeam ca esti acolo, dar cautandu-ti ochii am inteles ca-n locul tau, tot acest film, statuse un strain ?! Si-am intrebat de tine: "era aici un om, iubitul meu?" Strainul mi-a raspuns: "nu, nici n-a fost vreodata!" Prin spatele meu din susul cerului si pana in adancul inimii mele, scartaia parasita o usa abia agatata, abia tinandu-se. Pe sub ea am vazut pasii tai plecand, calcaiele tale intorcandu-se de la mine peste inima mea zdrobita de dor dupa tine. Ma durea iarasi locul acela in care stii ca se adunasera toate lacrimile neplanse si absenta atingerii tale si te-am strigat, dar tu mi-ai spus: "ma duc sa te caut!" Peste cuvintele noastre ningeau ghiocei, era atat de tarziu, inoptase si pasii tai frematau acest tarziu al noptii in urma-mi! Te pierdusem deja! Dar stiam ca undeva, dincolo de hotarele lumii usa ce cazuse intre noi se va fi facut punte spre tine in canionul dintre inima mea si-a ta, cand filmul se va fi sfarsit doar pentru noi, pentru ca sa ne lase singuri intr-un univers de lacrimi si floricele pe care vesnic sa ni le-mpartim leganti umar pe umar. Atuci cuvintele nu vor mai fi fost, nici noapte si nici zi, pentru ca singuri vom fi lasat fluturii din noi sa zboare spre acolo sus, sus, ca sa vedem cum si noi si flururii si floricelele noastre se vor preface intr-un spot de lumina cazand peste sufletele altora si altora ca noi, peste alti copii care sa se intrebe mirati: "oare, n-am mai vazut filmul asta?! Da, asta care incepe cu spotul de lumina?! Imprejur, raul inimii noastre ce cadea spre cer cu stelute de flori pierise si el. Ramasese doar cantecul, un cantec risipit spre tarie. Filmul incepea dinnou, repetandu-se iarasi si iarasi la nesfarsit pana cand cerul se umplu de lumina si se aprinse cu stralucirea lui dincolo de hotarele oricarei inimi. Timpul era pecetluit, incremenit. Adormisem cu buzele rostind incet, asemenea lui, cuvinte pecetluite. Si nu stiau sa ne-asculte suspinul soaptei, decat aceia care aveau peste crestetul lor sufletul luminii noastre fara cuvinte . . . ! (alte solutii "spatiale" la [email protected] Intrebati de un tip care umbla nebun, cu picioarele goale, prin cer.) | |
| = surprins, trei si totusi aceeasi imagine. . . | LG [07.Feb.02 22:53] |
| De fapt, eu cred ca toate cele trei versiuni surprind aceeasi scena. Asta mi se pare superb: versiunea alb-negru vede scena de undeva din afara cu o oarecare blazare dar si furie; versiunea color, de undeva de sus cu accente melancolice sub frustrarea minciunii. Versiunea holografica insa, surprinde lucrurile de undeva din interior, e versiunea completa mai ales ca adauga la imaginele unei halucinatii "de vis" ideea sunetului. Felicitari tuturor celor trei! As vrea sa vad daca se mai incumeta cineva! Ar fi deosebit de interesant, oricum ceea ce am vazut pana acum e de-ajuns. Sunt surprins, realmente surprins. Trebuie sa va fi vorbit cumva, altfel nu se poate! S-auzim de bine! | |