| = calatori prin ceturi | Daniel Bratu [10.May.05 12:36] |
| din radacini de tristete urca acest poem, transfigurare pe trepte de secunda cu secunda, versuri ca un urlet catre viata, acel meritat si rupt in vazduhuri, acel falnic zbor "orele reci mă preling secundă călător printre ramuri uscate" | |
| = dorul aproape s-a stins mai pâlpâie pierdut | Maria Prochipiuc [10.May.05 15:01] |
| Ca întotdeauna tu treci dincolo de cuvinte, de fapt le înțelegi sesurile și le faci să-ți vorbească altfel de cum știu ele, așa doar pentru tine, eu nu spun nimic mai mult fiindcă tu îmi parcurgi gândurile treaptă cu treaptă, îmi răscolești secundele pentru a le readuce la viață. Dacă ar fi să reduc din tot ce-am scris aici, doar aceste două versuri și altele câteva le-aș așeza la loc de cinste. | |
| = poteci neunite | florin bratu [11.May.05 12:43] |
| "amintiri dureroase potecile nu s-au unit risipit printre cețuri" / o poezie ce denota o intelepciune aproape (asta e primul cuvant ce/mi vine in minte), o seninatate si o impacare pe care nu stiu exact sa le localizez in text ca atare. (poate stilul). miroase a toamna pe aici, cu resemnarile si impacarile ei cu sine. versurile citate imi par extrem de frumoase | |
| = Tristete abisala | Bogdan Groza [11.May.05 12:52] |
| Se spune ca asa cum omul vesel radiaza in jurul lui buna dispozitie, tot asa, un om trist ii molipesete si pe ceilalti cu tristete. Poemul tau e unul trist, care a rezonat in sufletul meu de multe ori. M-am simtit si eu de multe ori "călător printre ramuri uscate" Finalul mi se pare extrem de trist, ca si cum, toata viata ta ar fi fost numai un buchet de urzici si spini, si nu si de trandafiri. | |
| = amintiri dureroase potecile nu s-au unit | Maria Prochipiuc [02.Oct.05 19:06] |
| Florin – îți mulțumesc pentru trecerea ta pe aici, știu eu a ce miroase, dacă tu spui că miroase a toamnă e destul de interesant, unii văd toamna un anotimp al tristeții, așa că poate ai găsit în textul meu acea tristețe. Bogdan – de ce faci tu uneori eforturi? Se pare că eu nu am făcut altceva decât să te umplu de tristețe abisală, dar faptul că tristețea rezonează în sufletul tău asta e deja prea mult. Toți suntem călători, dar depinde de fiecare, ce traseu își alege, eu nu l-am ales aici, totul a venit așa fără … | |