| = sub semnul umbrei | Nicoleta Tase [21.Apr.05 19:39] |
| 45 de afisari si nici un comentariu. Nu pot sa ma abtin sa ma intreb de ce? Gasesc aici o poezie cu rima care curge atat de firesc si in care metafora este manuita cu multa naturalete. Cateva imagini extraordinare: "Pe-o stradă rastignită în ecou", "Și cioburi ruginii, de aripi sparte", "Nu sunt decât o umbră într-un lanț". De mult nu ai mai scris ceva atat de frumos, atat de autentic. Umbra, eu incatusat intre cautarea de sine si indoiala. Excelenta poezia. Mult prea trista, dar construita cu talent. | |
| + lacrimi reci | Dana Stanescu [21.Apr.05 20:09] |
| unnnnnneori citesti si simti ca trebuie sa lasi un ragaz pana se aseaza sensurile in matca lor. pe tine , Mihai , te invidiez pentru usurinta cu care abordezi acest gen de poezie cu forma fixa, reusesti sa prinzi imaginile si ideile in rama si sa mai si transmita emotie. the title is so you. ce ai spune de unul care sa fie 'altfel'? remarcabila strofa aceasta: Sunt doar priviri pierdute în ghetou Și inimi costelive, într-o doară, Pe-o stradă rastignită în ecou, Se roagă la icoane să nu piară | |
| = ..ruginiu.. | Salomeea Stuparu [21.Apr.05 20:24] |
| .."si cioburi ruginii, de aripi sparte"... ..subiectiva: cromatica in poezie:) ..cred ca ruginiul cioburilor vine de la aripi sparte in vitralii, nu de la frunzele toamnei:) Cu drag, Lizush | |
| = uneori simti lacrima umbrei | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Mihai, subiectiva voi fi, fiindca tarimul umbrelor explorez si ale lor taine, iti amintesti, desigur. Insa aici tu imbini prin cuvinte-couri umbre reci peste inimi in ruga, nepieritoare cuvinte ce nu pot decit sa aprinda candele. Versurile tale sunt intr-o poezie-intrare in minastirea sufletului si te lasa pe lemnul trosnind al gindului trist. Deosebit mi-au placut vresuri pe care uite, eu le vad asa, incrucisate, poate vor descatusa altfel ale tale umbre: "E prea târziu să cumpăr înc-o zi Pe visul meu nu dau de mult vreun sfanț Pe-o stradă rastignită în ecou, Va răsări o novă sau o moarte," Cind aripile se sparg, ramine zborul. Cind umbrele se incatuseaza, ramine lumina. Frumos poem, te-ar invidia si umbrele, si luminile lor. Drag, Ela | |
| = nou stelutar | nichita victoria [02.Oct.05 19:05] |
| incepand de asta seara vei putea sa lasi cate o stea pe acolo pe unde crezi ca se merita. succes:) | |
| = Lacrimi reci...o fiinta de piatra! | Ana-Maria Balas [22.Apr.05 07:39] |
Din ceea ce omul a fost odinioara, nu a mai ramas decat o umbra incatusata. Si-a spart aripile, nu mai are putere sa renasca din proprie cenusa, sa-si ia zborul. Caderea sperantei... insa daca speranta a murit cum poate omul sa mai traiasca? Sau poate si viata lui e doar o urma, o umbra pierduta printre miile de umbre ale lumii. E trista poezia,, insa e frumoasa. Ai talent, sa stii! A ta, Ana-Maria | |
| = este dreptul autorului de a "incatusa umbrele" | Vaduva Stefana [02.Oct.05 19:06] |
| poezia mi-a atras atentia inca de la prima strofa datorita subiectului abordat ,dar si pt ca am intalnit intr-un sfarsit rima...cea de mult abandonata.imi place ...imi place chiar foarte mult.initial intrasem pe pagina asta pentru a face un comentariu asupra titlului..."umbra incatusata" care prea suna a "obsesie misterioasa" (spre exemplu),dar m-am razgandit :).in fond si la urma urmei este dreptul autorului de a "incatusa umbrele" | |
| = raspunsuri cu drag | Vasile Mihai [23.Apr.05 16:59] |
| In primul rand, vreau sa va cer iertare tuturor pentru intarzierea raspunsurilor mele. Nu este o dovada de lipsa de respect, ci doar am fost foarte ocupat si am fost si putin blocat. Oricum incercam, cuvintele, timide si emotionate, se incapatanau sa se faca ghem si sa se cramponeze cu mainile si cu picioarele de peretii gandurilor mele, spunand ca nu sunt inca gata sa se nasca. Dar acum parca-parca am inceput sa mai induplec pe cate unul sa scoata mustatile la lumina. :) Nicoleta, iti multumesc pentru apreciere. Tu esti una dintre cititoarele mele constante si... recunosc, rosesc putin cand ma lauzi. Sper din inima sa imi spui si cand nu iti place ceva... pana atunci nu pot decat sa ma bucur ca ti-au placut umbrele tremuratoare care si-au gasit rostirea in aceasta poezie. Ai citit frumos printre randuri. Eu incatusat intre mine si... poate mine. Sau poate intre astazi si maine. Dana draga, nu ma invidia pentru nimic pentru ca nu esti mai prejos niciodata de ceea ce scriu. Te-am citit si te stiu. Poezia "clasica" este de multe ori considerata a fi demodata in ziua de astazi; nu multi mai vor sa mai scrie asa, chiar daca pot, si nu multi o mai gusta. La mine e o usoara deformatie :). Pana acum un an, nu puteam sa scriu vers alb. Nu il simteam... faceam ce faceam si tot la rima ajungeam. Cat despre titluri... Cred ca se vede cu ochiul liber ca ele sunt adevarata mea problema :). Niciodata nu am fost "tare" la capitolul asta... si de multe ori pun un titlu "interimar" pana imi vine alta idee. Apoi uit si nu mai revin. Am multe de invatat. Iti multumesc pentru apreciere, pentru sufletul cu care stii sa imi descifrezi intelesurile si pentru luminita aprinsa pentru o poezie care imi e foarte aproape de inima. Lizush... subiectivitatea este prin excelenta cea mai evidenta caracteristica a artei si a consumatorului de arta, fie el cititor simplu sau critic literar. Asa cum am mai discutat, dincolo de sabloanele unor curente sau tendinte, cu totii suntem suflete, chiar si criticii :). Ai intuit bine, ruginiul cioburilor nu este venit de la frunzele toamnei. Iti multumesc pentru ca, in mod subiectiv, ti-a vorbit intr-un fel versul meu. Inseamna ca am atins o inima... si de fapt asta imi doresc. Ela, intr-un fel sau altul, toti suntem bantuiti de umbre. Umbre de vieti, umbre de amintiri, de temeri, de spaime, de indoieli... Tu stii cel mai bine asta. Tu stii cel mai bine cat se poate sti din tainele lor, asa ca multe cuvinte nu am sa iti insir pe firul gandurilor despre asta. Fiecare suflet este ca un schit in care ne retragem de fiecare data cand ne cautam pe noi insine sau pe Dumnezeu. Iar ruga, uneori, chiar si inconstienta, se deseneaza in noi intr-un mod pe care adesea nici nu ni-l inchipuim. Multumesc pentru ganduri si pentru vorbele calde. Nichita draga... ce mai pot sa ma spun? Sunt onorat si intimidat. Este o apreciere la care nu ma asteptam si de care nu ma credeam demn. Cred ca de doua zile am ramas rosu ca racul fiert. Iti multumesc pentru onoarea de a ma fi ridicat in randul stelutarilor si sper din tot sufletul ca nu am sa dezamagesc prin ceea ce voi face de acum inainte. Sper ca am sa pot face fata asteptarilor celoralti, asteptarilor tale, in acelasi timp incercand sa imi depasesc limitele cu fiecare vorba, pentru a ma ridica la inaltimea celorlalti, in al caror cerc am pasit acum, putin cam nesigur pe picioare. Nu promit ca am sa reusesc, dar pot sa incerc sa o fac. Iti multumesc pentru incredere. Ana-Maria, speranta exista si in cea mai neinsemnata umbra. Atata vreme cat mai poti simti ceva, mai poti lupta. Nu este o fiinta de piatra atata vreme cat simte. Numai ca unoeri este greu. Sunt momente in care umbra acapareaza... umbra celui ce a fost. Dar asta nu inseamna ca, totusi, puterea nu exista inca undeva, ascunsa intr-un cotlon. Trebuie doar sa nu renuntam la cautare. Iti multumesc pentri vizita si apreciere si sper ca nu te-am intristat. Stefana, asa cum am mai spus, eu am o problema cu titlurile :). Stiu ca nu este foarte nimerit, nu este ceea ce ar merita versurile astea, asa cum sunt ele, mai mult sau mai putin expresive. E ca si cum ar fi, intr-un fel, un volum de versuri legat in coperte de panza peste care si-a lasat urmele si o inundatie si am mai varsat si farfuria cu friptura pe ele. Dar pe undeva tot a facut si el, acolo, ceva bun. Te-a adus pe poezia mea. :) Ma bucur foarte mult ca ti-a placut. Aceasta este, daca nu ma insel, prima ta vizita in gandurile mele versificate. Iti multumesc mult pentru ganduri si pentru apreciere. Ce ar mai fi de spus? Doar ca va mai multumesc inca o data pentru ca ma cititi si ca va mai astept cu drag printre umilele mele randuri, ori de cate ori veti mai dori sa ma mai vizitati. Cu drag, Mihai | |
| = subscriu | Diana Homescu [02.Oct.05 19:06] |
| Trist...dar frumos. Si mie mi-a placut cum ai folosit rima, succes in continuare! | |
| = Diana, cu intarziere | Vasile Mihai [27.Apr.05 14:30] |
| Multumesc pentru vizita. Ma bucur ca ti-a placut. Rimele sunt ceva foarte apropiat sufletului meu, asa cum am mai spus si nu pot decat sa fiu fericit ca prin ele am uneori puterea de a atinge alte inimi. Te mai astept cu drag, Mihai | |