| = risipesc departarile si unesc umbrele | Maria Prochipiuc [12.Apr.05 10:31] |
| O poezie plină de tristețe, sau doar sufletul meu o percepe așa, am umblat printre cuvinte să găsesc un pic de speranță, nimic, acel început există, nici măcar nu trebuie căutat, iar amintirile sunt frumusețele noastre semn că am trecut la timpul respectiv prin si printre clipe, doar semnele anonime se înched , cele care au nume și culoare vor da rod, iar întâmplările nu sunt risipiri sunt doar momente ale unor iluzii ce se pot aprinde în noi. | |
| = Un nou început | Adrian Munteanu [12.Apr.05 11:13] |
| Adevărat ce spune Maria. Aș adăuga însă că, paradoxal, împietrirea și anularea speranței sunt mai aproape de poezie decât antonimul lor. Este aici o poezie care preia, mai mult decât am bănui, marca unor trăiri ce au devenit emblema unei epoci în tranziție. La urma urmei, un creator poate vedea cum se frânge traseul fluent al memoriei, cum traversează o fundătură și se înfige în pământ, scurgându-și energia definitiv. Totuși eu văd și raza de speranță, pentru că vorbești de căutarea unui nou început, deci de putința, chiar voința de a descoperi și acel spațiu în care memoria să rămână o candelă mereu aprinsă. | |