Comentariile membrilor:

 =  multă tehnică și mai puțin sentiment
Maria Prochipiuc
[10.Dec.18 14:27]
Astăzi , acum și aici încerc să fiu cât mai bine înțeleasă. Ți-am citit poemul tău, imboldul pe care l-ai primit de la muzele tale de inspirație, văd că te poartă de la alfa la omega ( bine ca nu și de la Ana la Caiafa ), poposești printere galaxii, nu zic că nu e bine, dar am sesizat o mare schimbare la tine și anume:

- încerci să faci din imagine un scop în sine, ai ajuns chiar la acrobații de imagini, uitând complet emoția care este obiectul poeziei. De fapt este una dintre pietrele de încercare ale darului poetic, posibilitatea de a integra câteva imagini în cuprinsul emotiv al aceleiași poezii, fără sa-i strici unitatea de simțire.

- oricine poate face liste de imagini puțini știu să le dozeze atât cât este nevoie.

Atunci când poezia este lipsită de emotivitate nu mai comunică, e doar un joc de imagini exterioare, care se limitează doar la peisaj.

Toate acestea doar ca o părere generală a tot ce se întâmplă în ultimul timp cu tine, cu poezia ta ( sper să nu mi-o iei în nume de rău), doar știi că te urmăresc și citesc aproape tot ce scrii și poate toate acestea ne/te pot ajuta.

Ei acum mă întorc și la versurile cu pricina care m-au făcut să te văd altfel, dacă ar fi să le analizez le-aș găsi multe valențe, dar te las tot pe tine sau pe alții care vor mai poposi aici să le găsească sensurile. Se poate să mai intervin, dacă va fi necesar.

 =  Mariei
Bogdan Groza
[02.Mar.05 12:03]
MAria, ma bucur mult ca ai venit cu un comentariu de acest fel, ma mai coboara din nori, pardon, din stele. :) Ai dreptate, cand afirmi ca obiectul unei poezii este emotia. Ei bine, eu m-am jucat putin cu imaginile ,mai mult pentru exercitiu poetic, pentru fantezie. Si totusi, aici este o emotie, cel putin din punctul meu de vedere, dar vorba ta, las pe altii care vor poposi aici sa gaseasca aceasta emotie.
Ma bucur ca ma citesti, ca esti atenta la textele mele fapt pentru care iti multumesc.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0